Marcel Ciolacu: „Dacă nu facem o COALIȚIE pro-europeană, riscăm să nu mai avem bani de pensii”

Publicat: 04 12. 2024, 11:57
Actualizat: 04 12. 2024, 13:09
foto: Alexandra Pandrea

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat miercuri, întrebat fiind dacă statul mai are bani de pensii și salarii, că nu este cazul de îngrijorare pentru moment, însă este necesară o coaliție pro-europeană.

Dacă nu facem o coaliție pro-europeană, ajungem în situația aceasta, de a rămâne fără bani de pensii și salarii”, a spus Marcel Ciolacu.

Președinta USR, Elena Lasconi, candidata partidului în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a declarat marți seara la Antena 3 CNN, că s-ar putea ajunge la situația în care statul să nu mai aibă bani de pensii și salarii, precizând că s-ar putea ajunge în această fază dacă se schimbă direcția pro-UE a României.

Premierul Marcel Ciolacu este foarte îngrijorat că deja începem să pierdem bani. Nu vom mai avea bani să plătim pensii și salarii. Mulți investitori și-au înghețat afacerile, bursa merge în jos, foarte multă lume e speriată și se gândesc să părăsească țara. Primarii vor pierde proiectele pe fonduri europene”, a mai spus Lasconi despre întâlnirea sa de marți cu premierul Ciolacu.


CITEȘTE ȘI:

Discuții despre formarea unei COALIȚII pro-europene, miercuri la ora 17. Marcel Ciolacu: „Nu negociem nicio funcție”