Marcel Ciolacu, de Ziua Spaniei: Salut consistenta PARTICIPARE spaniolă la brigada NATO de la Cincu

Publicat: 11 10. 2024, 13:06

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu evidențiază „contribuția concretă a Spaniei la postura de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO”. Șeful Executivului a participat la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Naționale a Regatului Spaniei.

În discursul său, premierul a salutat „consistenta participare spaniolă la brigada NATO de la Cincu, începând cu luna noiembrie”.

Doresc să evidențiez în mod special contribuția concretă a Spaniei la postura de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO și participarea spaniolă cu forțe și capabilități în România: radarul tactic de la Marea Neagră, precum și militarii participanți la misiunea de poliție aeriană cu avioane de luptă F18. Salut, de asemenea, consistenta participare spaniolă la brigada NATO de la Cincu, începând cu luna noiembrie, a afirmat Marcel Ciolacu.

Militarii din brigada de infanterie marină ‘Tercio de Armada’ au ajuns la baza Cincu, joi. Sunt primii membri ai contingentului spaniol care vor participa la misiunea de descurajare și apărare a flancului estic al NATO din respectiva țară, conform Rador Radio România.

Brigada va desfășura un subgrup tactic mecanizat compus din peste 200 de soldați și aproape 40 de vehicule care vor fi integrate într-un batalion multinațional condus de Franța, a informat Statul Major al Apărării (EMAD).

CITEȘTE ȘI: