Prima pagină » Știri politice » Marcel Ciolacu, despre culisele retragerii Ramonei Chiriac de la europarlamentare. Cine i-ar putea lua locul: „Este o opțiune”

Marcel Ciolacu, despre culisele retragerii Ramonei Chiriac de la europarlamentare. Cine i-ar putea lua locul: „Este o opțiune”

Marcel Ciolacu a comentat retragerea, Ramonei Chiriac, fostei reprezentante a Comisiei Europene, de la candidatura pentru Parlamentul European. Liderul PSD a declarat că este la curent cu motivele care au determinat-o pe Ramona Chiriac să renunțe la candidatură. Premierul a menționat că nu a discutat cu Ramona Chiriac despre aderarea la PSD. 

Marcel Ciolacu a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, desfășurate azi, despre retragerea neașteptată a Ramonei Chiriac de la europarlamentare, unde era primul candidat din partea Coaliției. Acesta precizat că nu au existat discuții și cu atât mai puțin divergențe între el și Ramona Chiriac pe tema funcției de comisar european.

„Dna. Ramona Chiriac, președinta Reprezentanției Comisiei Europene la București după cum știți, s-a suspendat după ce au fost discuțiile din spațiul public că va candida pe lista comună a alianței Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal. A anunțat public de ce anume s-a retras. Nu pot comenta eu o decizie luată de dna. Ramona Chiriac, care a și anunțat public de ce a făcut acest lucru. N-am avut niciodată o discuție în ceea ce privește Comisarul României.”

Premierul a precizat că, potrivit CCR, primul candidat pentru funcția de comisar european este Klaus Iohannis, actualul președinte al României.

În primul rând, cred că această discuție, fără să deranjez pe nimeni, va trebui în primul rând s-o am cu președintele României, deoarece conform deciziei CCR, președintele României este reprezentantul României în Consiliu European, unde se decid comisarii și funcțiile de comisari.

Marcel Ciolacu a adăugat că în octombrie 2025, Coaliția se va decide asupra unui reprezentant al României în Comisia Europeană.

România în acest moment nu știe ce portofoliu de comisari să aibă. Întâi se negociază portofoliu în cadrul consiliului și reprezentantul României este președintele României și pe urmă, cu adevărat, coaliția hotărăște persoana cea mai potrivită pentru a reprezenta România la Comisia Europeană, asta ca și calendar. Cred că prin octombrie anul viitor va fi această desemnare. Deci este puțin probabil să cineva să aibă o discuție, să promită cuiva că este comisar, neștiind nici măcar portofoliu.

În ceea ce privește candidatul ce va deschide lista la europarlamentare din partea Coaliției, Marcel Ciolacu a confirmat că Mihai Tudose reprezintă o variantă viabilă.

Referitor la dl. Tudose este o opțiune de deschidere a listei, dar în urma deciziei luate de dna. Ramona Chiriac sunt ferm convins în zilele următoare o să mă văd cu dl. președinte Nicolae Ciucă și, cum este normal, vom hotărî împreună cum vom merge mai departe. Eu îmi doresc în acest moment ca listele să fie deschise de reprezentanții celor două partide.

Întrebat de jurnaliști dacă i-a solicitat Ramonei Chiriac să devină membru de partid, Marcel Ciolacu a declarat că nu a existat o astfel de discuție, dar a menționat că este la curent cu anumite detalii ce au determinat-o să renunțe la cursa pentru Parlamentul European.

N-am avut această discuție. A postat, a explicat, nu vreau să intru în detalii. Am stat de vorbă cu dna. Ramona Chiriac și cunosc detalii, de ce dna. Ramona Chiriac nu a dorit să continue în această zonă politică.

CITEȘTE ȘI:  

Lista candidaților PSD la alegerile europarlamentare / Cine prinde un loc eligibil / Declarațiile lui Marcel Ciolacu

PNL a validat lista candidaților la europarlamentare / Consiliu Naţional al PNL, pentru validarea alianței cu PSD

Cine deschide lista pentru europarlamentare după retragerea Ramonei Chiriac. Nicolae Ciucă: „Nu se trage la sorți”

Citește și