Marcel Ciolacu, despre suspendarea partidei România-Kosovo: Cred că e CORECT ca România să CÂȘTIGE acel meci cu 3 la 0, la masa verde
This browser does not support the video element.
„Cred că e corect ca România să câștige acel meci cu 3 la 0, la masa verde”, spune Marcel Ciolacu, despre partida România-Kosovo, care a fost suspendată vineri, la câteva zeci de minute după ce jucătorii oaspeților au ieșit de pe teren.
Premierul își exprimă regretul că în sport mai există „astfel de atitudini”.
Păcat că continuăm în sport să avem astfel de atitudini. Și România, când am jucat în Kosovo, noi nu am vrut să arătăm în mass media cum au fost primiți suporterii români. A fost ceva care îți lasă un gust amar. Și mă bucur că noi am fost echilibrați și nu am continuat să inducem această ură, declară premierul, aflat într-o vizită la Galați.
Ciolacu spune că a stat până după miezul nopții, pentru a înțelege ce s-a întâmplat, de fapt, pe teren. Acesta consideră că selecționata noastră ar trebui să câștige partida la masa verde.
Dar, până și eu care știam că va trebui să mă trezesc la ora șase și jumătate dimineața, am stat până la unu și un sfert ca să văd ce se întâmplă și să înțeleg, de fapt, ce s-a întâmplat. Cred că e corect ca România să câștige acel meci cu 3 la 0, la masa verde, completează Ciolacu.
Meciul România – Kosovo a fost suspendat, iar UEFA poate lua măsuri fără precedent, care pot ajunge chiar și a suspendarea din toate competițiile pentru una dintre cele două naționale, potrivit ProSport.
CITEȘTE ȘI: