Marcel CIOLACU dezminte avizul negativ al Guvernului pentru proiectul PENSIILOR MILITARE: „Nu mai mințiți. Este decizia Parlamentului”
This browser does not support the video element.
Premierul Marcel Ciolacu a precizat că avizul Guvernului privind proiectul de lege pentru actualizarea pensiilor militare nu a fost unul negativ, contrar speculațiilor. „Vă rog frumos, nu mai mințiți! Măcar de față cu mine nu mințiți! Dacă aveți o problemă cu mine, vă rog să îmi spuneți!”, a afirmat Ciolacu, subliniind că este „decizia Parlamentului”.
Declarația a fost făcută în contextul întrebărilor adresate de jurnaliști, care l-au întrebat despre un posibil „aviz negativ” al Executivului pe acest subiect.
Premierul a spus că nu există un aviz negativ în documentele guvernamentale, precizând că proiectul de lege va fi supus votului în Parlament.
Nu scrie undeva în decizia luată în Guvern că există aviz negativ! Am anunţat deja că se votează acest proiect. Am anunţat public. Şi nu o dată, de mai multe ori. Dar vă rog eu. După ce plec, puteţi minţi ce vreţi, dar nu cu mine de faţă!, a afirmat primul-ministru la Summitul Autorităţilor Publice Municipale din România.
Vinerea trecută, Marcel Ciolacu a subliniat, în urma consultărilor cu asociațiile rezerviștilor militari care protestau în Piața Victoriei, că atât el, cât și Guvernul susțin „cu fermitate” adoptarea rapidă a proiectului legislativ ce vizează eliminarea inechităților în pensiile militare.
El a estimat că în această săptămână, proiectul va fi aprobat în Camera Deputaților, iar în două săptămâni se va discuta și în Senat. (detalii AICI)
Premierul a lansat atunci și un apel către toți competitorii politici să nu folosească instituțiile statului în campaniile electorale.
Armata României, Poliția Română și toate celelalte instituții din sistemul național de apărare nu trebuie amestecate în disputele politice, a subliniat Marcel Ciolacu, conform unui comunicat oficial al Executivului.
Sursa FOTO: gov.ro
Sursa VIDEO: Facebook/ Guvernul României
CITEȘTE ȘI: