Marcel Ciolacu, după decizia TAS: S-a făcut dreptate! Ana Maria Bărbosu a câştigat medalia de bronz pe merit
Premierul Marcel Ciolacu precizează, după decizia TAS ca medalia de bronz la sol, la JO de la Paris, să revină Anei Maria Bărbosu, că „s-a făcut dreptate”, însă „rămâne o umbră de tristeţe pentru că de aceeaşi decizie nu beneficiază şi Sabrina Voinea”.
S-a făcut dreptate! Am reuşit să obţinem, în faţa instanţei sportive, medalia de bronz pe care Ana Maria Bărbosu a câştigat-o pe merit la sol! Bravo, Ana Maria, este răsplata firească a unei performanţe pentru care ai muncit atâţia ani! Mă bucur că, până la urmă, adevărul a ieşit învingător, aşa cum ar trebui să fie într-o competiţie care are la bază valorile olimpismului, spune premierul Ciolacu.
Legat de contestanția respinsă a gimnastei Sabrina Voinea, Marcel Ciolacu spune că „rămâne o umbră de tristețe”, însă, cu toate acestea, „Sabrina rămâne o câștigătoare”.
Rămâne o umbră de tristețe pentru că de aceeaşi decizie nu beneficiază şi Sabrina Voinea, așa cum era normal. Însă pentru mine şi cred că pentru fiecare român, Sabrina rămâne o câştigătoare! Pentru că prin toată atitudinea ei demnă şi frumoasă a demonstrat lumii întregi că românii sunt conştienți de valoarea lor şi că ştiu să lupte pentru asta!, a scris liderul PSD.
„Cred că aceasta este o lecție importantă pe care gimnastele noastre olimpice ne-o transmit – să nu renunțăm niciodată să luptăm atunci când ştim că avem dreptate!”, adaugă premierul Marcel Ciolacu.
Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, sâmbătă seară, că TAS a decis că Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, iar Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4. (detalii AICI)
CITIȚI ȘI: