Marcel Ciolacu, după scandalul Nordis. „Nu e vorba de CORUPȚIE instituțională. / Nu pot să stau și să mă uit ca acest fenomen să se mai întâmple”

Publicat: 10 10. 2024, 13:08

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu, președinte al Partidului Social Democrat (PSD) a declarat, joi, că, în urma verificărilor dispuse după investigația privind proiectele imobiliare ale companiei Nordis a ajuns la concluzia că nu au existat indicii privind corupție la nivel instituțional sau o intervenție din partea unui parlamenta președinte, în contextul în care Laura Vicol (PSD), proaspăt demisionară din funcția de președinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaților, este soția lui Vladimir Ciorbă, principalul acționar al grupului Nordis.

Marcel Ciolacu a declarat că în cazul Nordis nu a existat o intervenție de la nivel parlamentar, dar susține proiectul de lege elaborat în aceste zile de PSD pentru a preveni o astfel de situație în viitor, chiar dacă PNL au la rândul lor un proiect, inițiat din 2019.

„Eu nu pot să accept așa ceva, indiferent despre cine vorbim”

„Eu n-am văzut aici o competiție. Am avut o discuție cu domnul Simonis și cu actualul președinte al Camerei Deputaților și, iertați-mă, înțeleg tot contextul, înțeleg contextul electoral: eu n-am avut răbdare și n-am avut timp să mă uit o oră la reportajul Recorder. Am prieteni care mi-au scris, care am avut această problemă, «Am aflat că am făcut promisiuni de vânzare și am aflat că de fapt nu i-am pierdut banii sau urmează să ne pierdem bani». Eu nu pot să accept așa ceva, indiferent despre cine vorbim”, a declarat, joi, Marcel Ciolacu, la întrebarea jurnaliștilor.

Șeful PSD le-a răspuns jurnaliștilor că nu a vorbit cu Laura Vicol și nu crede că este o obligație a sa să aibă o discuție cu ea.

„Nordis construiește din 2008. În acest moment au o problemă în urma unor dezvăluiri. E treaba dânșilor și a companiei ce fac. Treaba mea, normal că am verificat, (a fost să vad – n.r.) dacă pe timpul șefiei doamnei Vicol la Comisia juridică a venit vreun proiect de lege care ar fi favorizat un astfel de fenomen. Nu există așa ceva. S-a verificat cap-coadă: Doamna Vicol nu a inițiat acest lucru. Cu alte cuvinte, nu vorbim de o corupție instituțională sau de o intervenție în interes propriu a unui președinte de comisie sau unui parlamentar”, a afirmat președintele PSD.

În acest context, Marcel Ciolacu s-a referit la proiectul de lege inițiat de PSD, chiar dacă este în paralel cu unul al PNL.

„Dar nici nu pot să stau și să mă uit ca acest fenomen să se mai întâmple. Și atunci au venit, s-au uitat în legislația din Franța, s-au uitat în legislația din Germania, în țările mai dezvoltate, că nu cred că și din Italia, și de acolo au scos elementele pe care poate să le adapteze cel mai bine și am venit cu un proiect de lege. Proiectul de lege al Partidului Național Liberal, să mă ierte Dumnezeu, am înțeles că e din 2019. Eu știu că la 2019 exista o majoritate parlamentară, nu cu PSD-ul, nu înțeleg cine i-a ținut să nu-l treacă. Că între timp am găsit noi în coșul de gunoi, că e lăsat acolo în proiect și «Uitați cum noi eram zmei, dar ne-a oprit PSD-ul», care era în opoziție, n-avea majoritate – La mine nu merg șmecheriile astea, nici măcar în campanie. Avem un proiect coerent depus care se discută rapid la comisii, pentru că românii vor să fie protejați”, a connchis Marcel Ciolacu.

Laura Vicol a anunțat, marți, că a demisionat din funcția de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților. „Am luat această hotărâre ca urmare a atacurilor nedrepte și de o gravitate fără precedent îndreptate împotriva mea, iar până la lămurire lor îmi doresc să demisionez”, se arată în cererea de demisie a Laurei Vicol.

Demisia Laurei Vicol a venit a doua zi după ce Nordis, firma soțului ei, Răzvan Ciorbă, a intrat în procedură de insolvență.

Jurnaliștii de la Recorder.ro au publicat, luni, o amplă investigație despre dezvoltatorul imobiliar Nordis, despre care spune că „a descoperit indicii solide că unele apartamente au fost vândute de mai multe ori, către persoane diferite”.