Marcel Ciolacu, după victoria lui Donald TRUMP: Îmi doresc ca Statele Unite să devină principalul investitor și partener comercial al României non-UE

Publicat: 06 11. 2024, 13:33
Actualizat: 06 11. 2024, 14:09

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat miercuri pe Donald Trump pentru revenirea în funcția de președinte al Statelor Unite, subliniind importanța Parteneriatului strategic dintre România și SUA. Într-o declarație făcută după alegerile din SUA, Ciolacu a afirmat că România își dorește ca Statele Unite să devină principalul său investitor și partener comercial din afara Uniunii Europene.

„L-am felicitat pe preşedintele Trump. Din punctul meu de vedere, cred că parteneriatul strategic cu Statele Unite va continua în aceiaşi parametri”, a spus premierul.

Marcel Ciolacu a reiterat că își dorește o implicare mai mare a Statelor Unite în economia românească, în special prin investiții semnificative.

Îmi doresc cu adevărat ca Statele Unite să fie principalul investitor și partener comercial al României non-UE. Acesta este un obiectiv pe care l-am dezvoltat deja împreună cu doamna ambasador și cu toți miniștrii, a punctat liderul PSD.

Ciolacu a subliniat că problemele de securitate sunt strâns legate de evoluția economică, un domeniu prioritar în următorii ani.

Consider că politica, cel puțin în următorii cinci ani, va fi despre economie. Vom continua să consolidăm relațiile comerciale, iar faptul că președintele Trump vine din zona de business mă face să cred că va încuraja această colaborare.

Donald Trump a câștigat al doilea mandat de președinte al Statelor Unite, obținând majoritatea în Colegiul Electoral după o luptă strânsă în statele-cheie. Victoria sa a fost confirmată de CNN, după ce a obținut 276 de electori depășind pragul minim de 270 de voturi necesare pentru a revendica președinția. (detalii AICI)

Sursa foto: gov.ro


CITEȘTE ȘI: