Prima pagină » Știri politice » Marcel Ciolacu: Este exclusă o alianță cu PNL, dacă această coaliție se rupe

Marcel Ciolacu: Este exclusă o alianță cu PNL, dacă această coaliție se rupe

Marcel Ciolacu: Este exclusă o alianță cu PNL, dacă această coaliție se rupe
Marcel Ciolacu: „Dacă avem majoritate, revenim la guvernare” PSD, ședință decisivă înainte de consultările cu Klaus Iohannis / Sursă Foto: Mediafax Foto - Ilustrativ

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că este exclus ca social-democrații să guvernele alături de PNL, în cazul în care se rupe actuala coaliție de guvernământ.

Reacția lui Ciolacu vine în contextul unei declarații a lui Vasile Dîncu, președintele CN al PSD, care a declarat că nu exclude o guvernare cu liberalii.

„Am anunţat clar că e exclus. Cu cine, cu Turcan la guvernare? Cu Orban, cu Cîţu? Cum se poate construi cu ei? Presupun că Vasile Dîncu a vorbit ca strateg, nu ca pesedist.

Marcel Ciolacu: „Ei confundă statul român cu interesele personale”

Dacă ai încălcat spiritul Constituţiei, dacă ai furat dreptul câştigătorului de a propune un prim-ministru, la cum ai venit cu ‘România educată’ în PNRR, nu există altă soluţie decât anticipate, sunt şi în Bulgaria, nu e o catastrofă.

Ei confundă statul român cu interesele lor personale.

Eu vă răspund din punctul nostru de vedere, e exclusă o alianţă cu PNL dacă această coaliţie se rupe. Vă aduceţi aminte că Iohannis spunea că Parlamentul nu mai reflectă voinţa populaţiei?

Aşa e şi acum, îl anunţ pe Iohannis”, a declarat Ciolacu la Antena 3, post citat de Agerpres.

Kelemen Hunor: Acest guvern rămâne şi va face treabă până în 2024

Pe de altă parte, vicepremierul Kelemen Hunor consideră că actualul guvern rămâne şi va face treabă până în 2024 sau poate chiar încă patru ani.

(Acest guvern – n.r.) rămâne până în 2024 şi vreau să vă spun un lucru: dacă lucrurile merg bine, mai rămâne încă patru ani. (…) Eu cred că vor fi lucruri extraordinare în patru ani de zile”, a declarat liderul UDMR la Antena 3.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și