VIDEO | Marcel Ciolacu: ”Cred în vaccinare, altfel nu poți să stopezi pandemia”
This browser does not support the video element.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că susține vaccinarea și crede că altfel nu poate fi stopată pandemia, dar se opune obligativității imunizării. El a subliniat faptul că peste 90% dintre cazurile grave care au ajuns la ATI au fost raportate la persoanele nevaccinate.
„Eu sunt unul dintre cei care susțin ca românii să se vaccineze. Avem 8 milioane. Nu oblig pe cineva, mă opun obligativității. Toate statisticile arată foarte clar că 90% din cazurile grave sunt dintre cei nevaccinați. Ăsta e adevărul. Este normal că trec anumite luni ca să spui că un vaccin e eficient. Vedeți pe mine vreun solz că am de trei ori vaccin? Am făcut Pfizer Să nu cădem în extrem, să căutăm un echilibru”, a spus Marcel Ciolacu, la România TV.
Liderul PSD susține că o mai bună informare a cetățenilor cu privire la efectele vaccinării ar fi crescut rata de imunizare și în România, așa cum s-a întâmplat în restul Europei.
„Nu mă băgați în zona… științei. Am stat de vorbă și cu ambasadorii țărilor nordice. Comunicarea acolo a fost foarte clară, unde au spus și ce e bun și ce e rău la vaccin. Rafila încearcă să comunice toată paleta”, a spus Ciolacu.
Peședintele PSD a precizat că este un susținător al vaccinării împotriva COVID-19, întrucât este singura șansă de a stopa pandemia.
„Eu cred în vaccinare. Altfel nu poți să stopezi pandemia. E un scut pentru cazurile grave COVID. Mă bucur că avem elemente comune”, a subliniat el.
Liderul social-democraților transmite populației să fie responsabilă și să se informeze cu privire la simptomatologia provocată de COVID-19, astfel încât cine depistează că este infectat, să își ia toate măsurile de protecție, atât pentru el, cât și pentru cei din jur.
„Faci testare, afli la testarea rapidă… Sper să se facă cât mai repede. Devii partener cu toată lumea, la testarea în masă. Dar și cetățeanul, când afli că ai COVID, te informezi, vezi care e situația, unii asimptomatici, intri în izolare, cât prevede legea. Nu putem depăși pandemia și criza economică fără un efort comun. (…)
Aici a fost cea mai mare prostie. Cu amenzile. Ai găsit mereu cetățeanul vinovat. Tu nu ai explicat. Avem datoria să dăm explicații, ca oameni politici. În Franța, anumiți miniștri se pare că vor răspunde penal pentru faptele lor”, a mai spus Marcel Ciolacu.