Prima pagină » Știri politice » Marcel Ciolacu: „Eu nu cer retragerea lui Piedone”

Marcel Ciolacu: „Eu nu cer retragerea lui Piedone”

Marcel Ciolacu a reafirmat miercuri, la România TV, că nu a cerut niciodată explicit retragerea din cursa pentru București a lui Cristian Popescu Piedone. Președintele PSD susține că și-a dorit o echipă pentru București. Pe de altă parte, el recunoaște că Piedone este principalul contracandidat al Gabrielei Firea pentru Primăria Generală.

Eu nu cer retragerea lui Piedone. Am cerut-o? Nu. V-am explicat chiar de vreo două ori. Mi s-a părut mie destul de clar. Dar, dacă doriți, a treia oară, poate iese mai bine. Eu nu cer retragere domnului Piedone, i-a răspuns el moderatorului Ciutacu.

Eu nu am acest drept să cer retragere. Eu am stat de vorbă cu Daniel Băluță, am stat de vorbă cu Robert Negoiță, am stat de vorbă cu domnul Ciucu, am stat de vorbă cu candidați. Am constatat un lucru, Bucureștiul are nevoie de un proiect administrativ mai amplu, asta se vede ochiul liber, a continuat liderul PSD.

Nu mai vorbește nimeni de doamna Clotilde și Nicușor

Ciolacu reclamă că nimeni nu mai vorbește despre performanțele lui Nicușor Dan și Clotilde Armand, și toate tunurile sunt puse pe candidatul/candidații PSD-PNL. De când a început  această precampanie, nu mai vorbește nimeni de doamna Clotilde, de problemele ei penale, de faptul că e mizerie, de faptul că a distrus un sector, de faptul că are cea mai mare sumă primită dintre toate sectoarele. Nu are nicio performanță, că nu a cheltuit niciun ban, că nu face nimic. Nicușor Dan a ieșit în această pre-campanie cu două lucruri fantastice. A ieșit cu 10 locuri de joacă și cu 25 de bărcuțe pe Herăstrău. Astea sunt proiectele finalizate de Nicușor Dan.

De la cel mai mare, la cel mai mic

Momentan Piedone este contracandidatul, recunoaște Marcel Ciolacu. Eu am făcut propunere ca de la cel mine, președintele celui mai mare partid din România, la dânsul președintele celui mai mic partid din România. N-am făcut-o nici cu aroganță, n-am făcut nimic jignitor. Am spus constatare în spațiul public.

Dar acum este momentul ca niște oameni cu experiență, oameni cu empatie, oameni care au realizări, oameni care au viziune să s așeze la masă, să facă o echipă pentru București, indiferent la ce partid ești. Bucureștenii cred că nu mai așteaptă să ne înjurăm între noi.

Suntem în anul 2024. Nu mai au timp de gâlceavă, nu mai au timp de politicieni care se scuză, nu mai au timp de au nevoie de oameni implicați, a încheiat Marcel Ciolacu.