Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, joi, 2 ianuarie, că integrarea deplină a României în spațiul Schengen va aduce economiei naționale „un impuls masiv” și va contribui la depășirea dificultăților generate de contextul internațional „dificil”.
Faptul că suntem pe deplin în spațiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăși acest context internațional dificil”, a scris primul-ministru.
Potrivit lui Marcel Ciolacu, aderarea României la spațiul Schengen va contribui la creșterea competitivității economiei românești pe plan internațional, în special prin stimularea exporturilor, odată cu dispariția punctelor de frontieră.
Dispariția punctelor de frontieră de la granița cu Ungaria și Bulgaria reprezintă mai mult decât un moment simbolic, ci este garanția că exporturile românești vor avansa puternic în acest an. Iar asta înseamnă mai mulți bani care vor intra în conturile firmelor noastre și un suport solid pentru dezvoltarea economiei românești”.