Premierul Marcel Ciolacu i-a mulțumit E.S.Şeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, prim-ministrul Statului Qatar şi ministru al Afacerilor Externe pentru eforturile pe care le-a depus pentru ca românii noştri din Gaza să se întoarcă teferi acasă.
Pentru mine, astfel de gesturi de profundă prietenie, cum a fost şi sprijinul din pandemie, când aţi donat României echipamente medicale şi materiale sanitare, sunt dovada concretă că statele noastre au capacitatea să construiască un parteneriat aprofundat, care să dobândească valenţe strategice.Iar acest parteneriat consider că trebuie să fie unul extrem de pragmatic şi realizat în jurul proiectelor economice concrete şi investiţiilor, a afirmat premierul la conferința de presă comună.
Premierul Ciolacu a precizat că acesta este motivul pentru care sunt însoţit de mai mulţi miniştri din Guvern, din domenii strategice de interes reciproc precum transporturile, energia, economia, agricultura şi digitalizarea.
Șeful Executivului și-a exprimat dorința ca România să fie „poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană”, motiv pentru care i-a propus omologului său realizarea unui task force, care va analiza proiectele prioritare.
Avem în analiză proiecte cu o valoare totală de peste 15 miliarde de euro. Îmi doresc ca România să fie poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană. În acest sens, am propus Excelenţei sale realizarea unui task force care să fie operaţionalizat foarte repede, în maximum o lună, în care să fie analizate toate aceste proiecte prioritare. Avem un plan comun concret iar toate aceste oportunităţi de investiţii le voi detalia împreună cu miniştrii de resort în cadrul întâlnirii pe care o voi avea astăzi cu Fondul Suveran de Investiţii al statului Qatar, unul dintre cele mai solide şi importante la nivel mondial”, a spus premierul.
Premierul a subliniat că prioritatea României o reprezintă portul Constanţa care a devenit „cel mai important hub de distribuţie la Marea Neagră pentru Europa Centrală şi de Est”.
Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanţa pentru a juca un rol cheie în platforma logistică şi în perspectiva procesului de redresare şi reconstrucţie a Ucrainei. Avem nevoie de experienţa companiilor qatareze în ceea ce priveşte managementul şi operaţiunile portuare, dar şi digitalizarea şi dezvoltarea portului.
Premierul a lăudat statul Qatar pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal, afirmând că este „o lecție predată prin sport”.
Este cea mai frumoasă lecţie pe care aţi predat-o tuturor celor care au avut la început îndoieli în această privinţă. Şi este o lecţie predată prin sport. Însă acest succes a avut în spate multă muncă, dăruire şi investiţii. Îmi doresc acelaşi lucru pentru ţara mea. Vreau ca împreună să facem acele investiţii care să dezvolte România şi să contribuie deopotrivă la prestigiul ţării dumneavoastră în cadrul Uniunii Europene. Şi poate, la un moment dat, cu sprijinul dumneavoastră, vom avea şi noi şansa să atingem performanţa statului Qatar în domeniul organizării de competiţii sportive.