Marcel Ciolacu îi transmite lui Volodimir Zelenski dorința de a participa la reconstrucția Ucrainei
Premierul Marcel Ciolacu a avut un schimb de replici cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în marja summitului Ucraina-Balcanii de Vest, de la Atena.
Ciolacu i-a transmis liderului de la Kiev că România va fi alături de Ucraina și după război, în procesul de reconstrucție a țării.
Am discutat cu președintele Zelenski despre eforturile continue ale României de a sprijini Ucraina. Romania stă alături de Ucraina până la victoria sa și în reconstrucție. Susținem începerea negocierilor de aderare cu UE în acest an.
Volodimir Zelenski și-a făcut apariția, luni seara, în Grecia, după ce, în prima parte a zilei a fost în Danemarca.
De la Atena, Zelenski a anunțat că și Grecia s-a alăturat coaliției de aviație: va antrena piloții noștri să piloteze F-16. Grecia pregătește, de asemenea, un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina.
Sura foto: x/ Marcel Ciolacu