VIDEO | Marcel Ciolacu: „În această săptămână România va avea peste 1.000 de kilometri de autostradă şi drum expres”
This browser does not support the video element.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că, după 30 de ani, există un tablou şi o perspectivă clară a drumurilor din România şi al investiţiilor din sectorul rutier. Declarația a fost făcută în contextul semnării a trei contracte noi pe mai multe tronsoane de pe Autostrada Unirii, Autostrada A0 și pentru lotul 2 din sectorul de drum Sibiu-Făgăraș.
De la Ministerul Transporturilor, premierul Ciolacu și ministrul Sorin Grindeanu au dat asigurări românilor că în această săptămână se mai închide o bornă şi România va avea peste 1.000 de kilometri de autostradă şi drum expres daţi în folosinţă.
„Cred că este pentru prima oară când se semnează trei tronsoane în aceeaşi zi, trei tronsoane în locaţii diferite. Pornim Autostrada Unirii, în sfârşit trecem munţii. Tot A8, acest proiect mult aşteptat, toate trei însumează 65 de kilometri. Se închide o dată cercul pe A0 – Centura, ceea ce e foarte important astfel încât şi Autostrada Moldovei şi Sudul de la Craiova va avea continuitate până la până la Constanţa. Am fost acum puţin timp împreună cu domnul ministru şi cu domnul director de la CNAIR, am fost şi la faţa locului, la lucrări, se lucrează. După 30 şi ceva de ani deja avem un tablou şi o perspectivă clară a drumurilor din România şi a investiţiilor”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Totodată, șeful executivului de la București a ținut să sublinieze importanța fondurilor europene în vederea realizării marilor proiecte de infrastructură. Liderul social-democraților a precizat că țara noastră beneficiază de pe urma UE, contribuind mai puțin la bugetul UE, decât primește, asta datorită procentului din PIB alocat de România la formarea bugetului Uniunii.
Mi-aș dori mult ca să lămurim acest lucru. România fără banii europeni nu are dezvoltare. Să explicăm românilor foarte clar că primim înzecit mai mult de la Uniunea Europeană decât oferim. Altă cale pentru România nu există cu adevărat, a punctat premierul.
Marcel Ciolacu a povestit și o întâmplare inedită pe care a văzut-o pe șantierul Autostrăzii Moldova, acolo unde constructorul băcăuan UMB, realizează lucrările de construcție. El a explicat cum cetățenii care erau în acel moment în trafic pe DN2, dădeau prioritate camioanelor constructorului care intrau pe drumul principal.
„O să vă povestesc un lucru inedit, cel puțin pentru mine, ca și român, când mergeam cu dl. Grindeanu pe drumul național. (…) A fost pentru prima oară când am văzut românii că dădeau prioritate camioanelor care munceau pentru autostrada Moldovei să intre în drum. Cumva, aceste camioane veneau din câmp dintr-un drum făcut pentru organizarea de șantier, iar românii opreau, făceau coloană ca să dea prioritate constructorului. Eu nu am mai văzut așa”, a declarat premierul României.
CITIȚI ȘI: