Marcel Ciolacu, în vizită la Spitalul Fundeni / Guvernul reabilitează Institutul Clinic Fundeni cu bani din PNRR
This browser does not support the video element.
Premierul Marcel Ciolacu, împreună cu candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, au mers, luni dimineață, în vizită la Institutul Clinic Fundeni.
UPDATE
Marcel Ciolacu a precizat că investiția în Institutul Clinic Fundeni va fi de peste 500 de milioane de euro.
O investiție de 500 de milioane de euro, atât din POS, din exerciţiul financiar actual, dar şi din împrumut de la BEI şi din bugetul de stat. Avem CC Iliescu trecut deja prin PNRR. O să vedem abordarea și cu Institutul Oncologic.
Șeful Executivului a afirmat că Fundeni este instituţia spitalecească pe care o cunoaşte cel mai bine.
Nu cred că este vreun paviolon pe unde să nu fi fost, ori cu părinţii mei, ori cu fraţi ori cu alţi cunoscuţi. Nu am fost niciodată internat, eu, personal şi nici nu îmi doresc într-un viitor apropiat. Nu putem face sănătate performantă în clădiri de 65 de ani, evident că sunt depăşite. Este evident că oricât ar investi statul, sunt bani aruncaţi. Am văzut ce bani a investit Ministerul Sănătăţii în anul 2023 pentru un laborator dimensionat. Nu cred că un premier sau un Guvern trebuie să vorbească de sănătate în Ziua Mondială a sănătăţii, cred că trebuie să fie o prioritate a Guvernului.
Potrivit liderului PSD, trebuie să existe o coordonare mult mai clară între Primăria Generală, spitale, Ministerul Sănătății și Guvern.
Sunt ultimele trenuri unde România poate să acceseze aproape 70 de miliarde de euro. Am pierdut acești 3-4 ani. România nu mai poate recupera. Prioritățile europene devin cu totul altele. Acum este momentul să nu mai avem nicio scuză și să împingem lucrurile. Eu unul personal m-am săturat de explicații, de certuri și de ce nu putem face.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Șeful Executivului poartă discuții cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre stadiul proiectului de reabilitare și modernizare a unității medicale, cu fonduri din PNRR.
Reamintim că Institutul Clinic Fundeni a semnat contractului de finanțare nr. 114/13.03.2023 pentru proiectul cu titlul „Reabilitare, extindere si modernizare ambulatoriu integrat IC Fundeni”, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, cod apel MS-0013 din cadrul Pilonului V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12 – Sănătate, Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică: I1.3: Unități de asistență medicală ambulatorie.
Obiectivul proiectului constă în reabilitarea și modernizarea infrastructurii ambulatoriului integrat al Institutului Clinic Fundeni, în vederea creșterii ponderii consultațiilor în ambulator în raport cu serviciile de sănătate cu spitalizare continuă evitabilă, cu asigurarea accesului echitabil și în timp util la servicii complexe de sănătate și tehnologii medicale sigure și cost-eficace.
Valoarea totală a proiectului este 15.666.350,00 Lei cu TVA, iar lucrările ar trebui să fie gata pe 30 noiembrie 2024.
Sursa: Mediafax foto
CITEȘTE ȘI: