Marcel Ciolacu, întâlnire cu Marele Cancelar al Ordinului de Malta Riccardo Paternò di Montecupo

Publicat: 14 02. 2024, 17:42
Actualizat: 14 02. 2024, 19:27

Primul eveniment de pe agenda vizitei de două zile, pe care premierul Marcel Ciolacu o efectuează la Roma, a fost întâlnirea cu Marele Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo.

Cei doi au discutat despre evoluția în relațiile diplomatice bilaterale, activitatea umanitară susținută desfășurată de Ordinul Suveran de Malta (OSM) în România, situația populației afectate de conflicte în Ucraina și Fâșia Gaza și soluțiile de pace în aceste regiuni, transmite Guvernul.

Premierul Marcel Ciolacu a salutat relațiile diplomatice de aproape un secol pe care țara noastră le are cu Ordinul Suveran de Malta și a subliniat atașamentul comun pentru aceleași principii și valori în sferă umanitară și în susținerea păcii.

De asemenea, Ciolacu și-a exprimat aprecierea pentru activitatea umanitară susținută de care Ordinul o desfășoară în România, prin asistență oferită mai multor categorii vulnerabile – bătrâni, bolnavi, copii cu dizabilități, familii nevoiașe – dar și prin expertiza în gestionarea unor situații de urgență precum inundații și înzăpeziri, Serviciul de Ajutor Maltez din România (SAMR) fiind recunoscut ca partener de către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din țara noastră.

Exemplară a fost și mobilizarea Ordinului în România pe perioada pandemiei de COVID-19 și aș dori să mulțumesc ambasadorului Musneci și echipei sale pentru nenumăratele gesturi de solidaritate în sprijinul celor vulnerabili, precum și al personalului medical din țara noastră, a spus șeful Executivului.

„Sprijin susținut pentru Ucraina”

Premierul român a menționat și implicarea voluntarilor Ordinului în sprijinirea refugiaților ucraineni, prin asistență oferită autorităților române la punctele de trecere ale frontierei și prin alte acțiuni, conform sursei citate.

Este nevoie de sprijin susținut și predictibil, pe toate palierele, pentru Ucraina, victimă a unei agresiuni ruse contrare dreptului internațional și dreptului umanitar. Contăm în continuare pe vocea Ordinul Suveran de Malta în forurile multilaterale, pentru a opri agresiunea rusă și a sprijini Ucraina. Facem un apel către OSM ca vocea sa să fie, în continuare, în favoarea respectării dreptului internațional și a protejării populației civile, a subliniat Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului de la București a ținut să evidențieze în mod special deschiderea României spre realizarea de schimburi de experiență în domeniul asistenței umanitare cu OSM, domeniu de excelență al Ordinului Suveran de Malta, în contextul în care țara noastră se află în proces de eficientizare a politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, și a adresat Marelui Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo, invitația de a vizita România.

Marcel Ciolacu, însoțit de o delegație guvernamentală, efectuează o vizită de două zile în Italia, unde va avea o întrevedere cu omologul său, Giorgia Meloni, și va fi primit într-o audiență la Sanctitatea Sa Papa Francisc.


CITEȘTE ȘI:

PNL pune presiune pe PSD, înainte de ședința de vineri a Coaliției / Ar vrea unirea Dreptei / „Exclus acest lucru”

Sarkozy, CONDAMNAT la un an de închisoare, dintre care șase luni cu suspendare, în dosarul finanțării campaniei