Prima pagină » Știri politice » Marcel Ciolacu, întâlnire cu sindicaliștii de la „Ambulanța” / „Guvernul acordă întreaga atenție și sprijin personalului medical”

Marcel Ciolacu, întâlnire cu sindicaliștii de la „Ambulanța” / „Guvernul acordă întreaga atenție și sprijin personalului medical”

Marcel Ciolacu, întâlnire cu sindicaliștii de la „Ambulanța” / „Guvernul acordă întreaga atenție și sprijin personalului medical”

Guvernul va acorda sprijinul pentru ca serviciul de ambulanțe să beneficieze de noi mijloace de intervenție, de resursa umană de care are nevoie, precum și de adaptarea cadrului legislativ, transmite Executivul.

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța”, alături de reprezentanți ai conducerii serviciilor de ambulanță.

Consultările au avut în vedere măsurile de asigurare a resurselor necesare pentru desfășurarea activității serviciilor de ambulanță.

Astfel, acest serviciu medical va fi dotat cu noi ambulanțe, procedura de achiziție publică fiind deja inițiată, demers ce vine ca răspuns la una dintre necesitățile pregnante transmise de reprezentanții sindicatului.

Asigurarea resursei umane – personal medical de intervenție – a fost un alt subiect discutat. Prim-ministrul a punctat faptul că pot fi organizate concursuri pentru ocuparea unui număr de 360 de posturi vacantate în cursul anului trecut, urmare a aprobării de către Guvern a unui Memorandum în acest sens.

Pentru posturile vacantate în acest an pot fi organizate concursuri fără a mai fi nevoie de aprobarea acestui demers prin Memorandum al Guvernului.

Intervențiile rapide și profesioniste ale serviciului de ambulanță salvează vieți și protejează sănătatea oamenilor. Guvernul acordă întreaga atenție și sprijin personalului medical. Vom colabora foarte aproape pentru ca acest serviciu să beneficieze de noi ambulanțe, de resursa umană de care are nevoie, precum și de adaptarea cadrului legislativ, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

În perioada imediat următoare Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” va comunica Guvernului informațiile care argumentează solicitările necesare pentru actualizarea cadrului legislativ de organizare și funcționare.

Premierul și echipa guvernamentală împreună cu sindicatul s-au angajat să aibă cât mai repede posibil o nouă întâlnire, după coordonarea tuturor acestor date, la care să participe specialiști cu experiență aplicată care pot contribui la conturarea în detaliu a modificărilor necesare.

Sursa foto: Guvernul României

CITEȘTE ȘI:

Sebastian Burduja, soluție pentru reducerea facturilor cu termoficarea: Legarea CET-urilor direct la rețeaua Transgaz. Cât ar dura

Categoria de români care va beneficia de PRIME de angajare / Anunțul de ultimă oră al Ministerului Muncii

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?