Marcel Ciolacu întărește relațiile cu Vietnam / „Îmi doresc să ne propunem ținte ambițioase”

Publicat: 22 01. 2024, 12:34
Actualizat: 22 01. 2024, 13:23

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu s-a bucurat de vizita delegației guvernamentale vietnameze,  conduse de prim-ministrul Pham Minh Chinh, un „apropiat al țării noastre”, cum l-a numit șeful Executivului român. 

Premierul român a remarcat „istoria lungă”, de aproape șapte decenii și jumătate între cele două state și a transmis că își dorește noi ținte ambițioase, precum introducerea produselor românești pe piața din Vietnam.

Îmi doresc să ne propunem ținte ambițioase și chiar o dublare a schimburilor comerciale către 1.000.000.000 euro în următorii ani. În acest sens, am adresat domnului prim-ministru rugămintea de a identifica cele mai bune modalități pentru a sprijini accelerarea procedurilor pentru certificarea la import a produselor agroalimentare din România, precum și pentru facilitarea reînnoirii sau acordarea autorizațiilor de introducere pe piață pentru produsele farmaceutice românești. Agricultura și industria pharma sunt două domenii strategice pentru țările noastre. Cunoașteți foarte bine, domnule prim-ministru, calitatea produselor românești. De aceea cred că fructele, cereale sau produsele de origine animală, în special pui, ar trebui să aibă acces pe piața din Vietnam, a declarat premierul Ciolacu.

De asemenea, Ciolacu i-a propus omologului său să „lucreze împreună foarte serios” pentru a realiza un parteneriat cu Antibiotice Iași pentru distribuția produselor companiei românești pe piața vietnameză.

În cadrul discuțiilor a fost abordat și sprijinul tinerilor vietnamezi pentru a studia în România, știut fiind faptul că însuși premierul a fost student în țara noastră.

Sunteți un bun prieten al României, ați studiat în țara noastră și vorbiți limba română. Este o mândrie pentru noi, românii, ca o țară precum Vietnamul să aibă un premier care cunoaște foarte bine obiceiurile și tradițiile românești.  Vă asigur că România va susține în continuare participarea unui număr cât mai mare de tineri vietnamezi în cadrul programelor de studiu din universitățile românești. Și mă bucur că astăzi avem un număr de 15 documente de cooperare semnate între instituții de învățământ universitar din țările noastre, a mai spus Ciolacu.

 

Pentru premierul vietnamez, amintirile din România sunt „de neuitat”.

Pentru mine personal am stat, am studiat, am lucrat în România și am amintiri de neuitat. România este o parte foarte importantă a vieții mele și mențin pentru întotdeauna sentimentele sincere ale profesorilor român, colegilor, poporului român pe perioada  de studiu și cercetare în România, a mărturisit Pham Minh Chinh.

Cele două delegații au semnat mai multe documente oficiale bilaterale agreate în contextul vizitei prim-ministrului Republicii Socialiste Vietnam, Pham Minh Chinh, printre care și 15 acorduri de cooperare și memorandumuri între unități de învățământ superior din cele două state.

CITEȘTE ȘI:

Fermierii, apel la Iohannis, Ciolacu și Barbu: „În caz contrar toți trei ar trebui să vă asumați și suportați consecințele intensificării protestelor”

Cristi Dănileț s-a pensionat. Klaus Iohannis a semnat decretul prin care a fost eliberat din funcție de judecător