Marcel CIOLACU își dorește normalitate europeană, fără populisme ca „bătutul în masă” / „Disputele politice să se desfășoare pe teritoriul României”

Publicat: 09 05. 2024, 16:40

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că, în România, „încă ne mai chinuim” să găsim o normalitate politică. La un eveniment al PES Activist România, dedicat Zilei Europei, liderul PSD mărturisește că își dorește „o normalitate europeană”, fără populisme și exportul disputelor politice interne la Bruxelles. 

Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Alea cu populismul, alea cu bătutul, trebuie să mergem la Bruxelles, unde să batem cu pumnul în masă ca să obținem anumite lucruri sau să ne facem auziți sau poate să facem vreun miting în față la Comisie sau la Consiliu, nu reprezintă pe nimeni și nu reprezintă mai ales un popor cum este România cu adevărat.

Ciolacu mai spune în fața activiștilor PES că politicienii trebuie să fie „mai serioși” și să se devină o voce unitară în Uniunea Europeană.

Oamenii politici, cei care vă reprezintă și sper din tot sufletul ca dumneavoastră să ne reprezentați în viitorul apropiat trebuie să fie mai serioși, trebuie să fie mai uniți, iar forțele democratice sper că au înțeles, după acești 30 și de ani de democrație, că trebuie să fie o voce unitară în afara României, mai ales în interiorul Uniunii Europene, unde până acum prea mult timp am stat într-o defensivă.

Șeful Executivului amintește că am mers cu „lecțiile nepregătite” la Bruxelles și apoi am pierdut timp să reparăm ceea ce ne-am asumat în fața instituțiilor europene.

Întotdeauna ne-am dus cu lecțiile nepregătite, ne-am dus fără să știm foarte clar ce ne dorim, iar pe urmă am încercat să reparăm cu toții ceea ce noi singuri am semnat și ne-am asumat în fața Comisiei Europene, a Uniunii Europene. Acest lucru trebuie să înceteze.

Ciolacu transmite că „disputele politice între forțele democratice trebuie să se desfășoare pe teritoriul României”, întrucât avem o democrație consolidată și din acest moment „trebuie să intrăm într-o zonă de construcție pentru România”.

Sursa: Mediafax foto

CITEȘTE ȘI: