Marcel Ciolacu, laude pentru primarul Sectorului 4: Daniel BĂLUȚĂ merge cu pași repezi către al treilea mandat
This browser does not support the video element.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a participat miercuri, la prezentarea proiectelor de investiții realizate de primarul Daniel Băluță al Sectorului 4 și a spus despre edilul social-democrat că „merge cu pași repezi către al treilea mandat”.
Liderul PSD l-a ironizat pe Nicușor Dan, menționând problemele de la sistemul de termoficare din București.
Daniel Băluță este cel mai cool primar din România. Cum putea Băluță să ne reamintească de Nicușor Dan, decât să ne aducă într-un loc fără căldură.
Marcel Ciolacu a subliniat că „Daniel Băluță merge cu pași repezi către al treilea mandat”.
În primul mandat s-a ocupat de incendii și a construit o echipă performantă, atât pe depunere de proiecte europene, cât și pe implementare. Și-a făcut viziunea, deoarece toată viața a crescut și a trăit în Sectorul 4, a văzut cu exactitate nevoile bucureștenilor, a declarat liderul PSD.
El a adăugat că primarul Sectorului 4 a devenit numărul 1 în atragerea fondurilor europene în București.
În al doilea mandat a devenit numărul 1 în atragerea fondurilor europene în București și împreună cu colegul său și cu prietenul său Robert Negoiță au unit cele două sectoare, Sectorul 3 și Sectorul 4, prin performanță, dar mai ales au făcut un loc în care se poate trăi normal în București. Au suplinit neperformanța celor de la Sectorul 1 și Sectorul 2, a precizat șeful PSD.
CITEȘTE ȘI:
Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII