Prima pagină » Știri politice » Marcel Ciolacu, la ceremonia de sosire în Portul Constanța a NAVEI-școală “Mircea”: ,,Ați avut multe de TRAS în aceste săptămâni pe mare

Marcel Ciolacu, la ceremonia de sosire în Portul Constanța a NAVEI-școală “Mircea”: ,,Ați avut multe de TRAS în aceste săptămâni pe mare

Premierul Marcel Ciolacu, prezent joi dimineață, la ceremonia de sosire în Portul Constanța a navei-școală “Mircea”, după executarea unui marș internațional de instrucție în Marea Neagră și Marea Mediterană le-a transmis un mesaj echipajului care a revenit acasă. ,,Sunt convins că viața la bordul lui ,,Mircea” este plină de provocări și doar marinarii înnăscuți simt și apreciază asta. Urcarea în arboradă și dormitul în hamac sunt printre încercările pe care le-ați depășit deja încă din primele zile de misiune.”, a transmis Ciolacu.

Premierul i-a întâmpinat pe toți cei care au fost la bordul echipajului Navei Școală ,,Mircea” și le-a transmis: ,,Bine ați revenit acasă! Ați fost într-o misiune dificilă, timp de 43 de zile, în Marea Mediterană și Marea Neagră la bordul acestui superb velier, o navă emblematică a Forțelor Navale Române. Știu că nu v-a fost ușor, dar în asemenea misiuni se construiesc destine! În asemenea marșuri pe mările și oceanele lumii se modelează și se pun bazele carierei pentru o nouă generație de viitori ofițeri!”

Sunt convins că viața la bordul lui ,,Mircea” este plină de provocări și doar marinarii înnăscuți simt și apreciază asta. Urcarea în arboradă și dormitul în hamac sunt printre încercările pe care le-ați depășit deja încă din primele zile de misiune. Ați avut multe de tras în aceste săptămâni pe mare, dar ați dat dovadă de o dedicare totală. Știu că ați avut zile cu ape line, dar și destule cu mare agitată care v-au pus la încercare răbdarea, voința, dar mai ales dorința de a face o carieră de top în meseria pe care v-ați ales-o. Așa cum v-am văzut însă astăzi, după aceste săptămâni de pregătire, sunteți alți oameni! Sunteți bărbați adevărați care au reușit în cele 43 de zile să construiască un echipaj unit! Un echipaj cu principii și valori bine definite, gata să își asume în viitor și alte misiuni la fel de complicate. Iar acesta este cel mai mare câștig, a mai spus Ciolacu.

 

Premierul le-a transmis pe fiecărui membru faptul că: ,,Ați avut o misiune grea, așa cum sunt toate marșurile la bordul lui ,,Mircea”:  dumneavoastră sunteți cei care i-ați învățat și de această dată pe acești tineri să pună în practică tot ce au învățat în sălile de curs. Le-ați arătat cum să folosească în viața reală, pe mare, tot au deprins la Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân” în primii doi ani de studii.”

I-ați învățat să își depășească limitele, să-și valorifice la maximum aptitudinile și cunoștințele, să fie riguroși cu ei înșiși, dar mai ales responsabili de fiecare decizie pe care o iau, a mai spus premierul.

Bricul Mircea, vechi de 85 de ani

Șeful Guvernului a mai transmis că: ,,Marșul de instrucție de anul acesta completează astfel, într-un mod onorant, istoria bogată a bricului Mircea în serviciul Marinei Militare Române. Pe lângă misiunea de a-i familiariza pe tinerii cadeți cu viața de marinari, acest velier și-a asumat și de această dată, cu succes, rolul de ambasador al României.”

,,Privind această navă incredibilă care străbate apele lumii de 85 de ani, cred din toată inima că este unul dintre cei mai eficienți, eleganți și bine pregătiți ambasadori pe care i-a avut țara noastră în ultimul secol”, a mai menționat Marcel Ciolacu

Depinde de fiecare dintre dumneavoastră, să prețuim Nava Școală Mircea așa cum se cuvine! Să ne mândrim cu istoria sa extraordinară și să îi folosim din plin potențialul! Pentru că, astfel, marina militară românească va avea întotdeauna un viitor pe măsura talentului și a tăriei de caracter a celor care fac parte din acest corp de elită al armatei noastre, a transmis în final șeful Guvernului.

CITEȘTE ȘI:

În ciuda scepticilor, Marcel CIOLACU anunță că se va circula în curând pe Autostrada MOLDOVEI/ „Știți, că tot apar pițigoi din ăștia pe la televizor”

Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. ... vezi toate articolele