Marcel Ciolacu, la ÎNTREVEDEREA cu ambasadorii statelor UE, despre aderarea la Schengen: Ne bazăm pe atitudinea obiectivă a partenerilor europeni

Publicat: 16 09. 2024, 13:02

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, în cadrul unui mic dejun de lucru oferit de ambasadorul Ungariei în România, E.S. Zákonyi Botond, în contextul deţinerii de către Ungaria a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, el arătând că România va continua să susţină activitatea instituţiilor europene şi să contribuie activ şi constructiv, cum a făcut şi până acum, la consolidarea Uniunii şi să acţioneze ca un pol de stabilitate şi securitate în regiunea noastră.

Colaborarea dintre instituţiile europene şi statele membre rămâne esenţială, iar România va continua să susţină activitatea instituţiilor europene şi să contribuie activ şi constructiv, cum a făcut şi până acum, la consolidarea Uniunii. Vom continua să acţionăm ca un pol de stabilitate şi securitate în regiunea noastră, a notat premierul, potrivit unui comunicat remis GÂNDUL.

Marcel Ciolacu a punctat că obiectivele comune ale Uniunii care, din perspectiva României, rămân prioritare pentru perioada următoare, referindu-se inclusiv la obiectivul aderării complete la Spaţiul Schengen, a cărui primă etapă a fost implementată cu responsabilitate şi consecvenţă de către ţara noastră.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a evocat, totodată, dialogul activ pe care îl menține la vârful Comisiei Europene, cu președinta Ursula Von der Leyen, pe tema configurației noii Comisii, interesul comun al statelor membre fiind de a contribui la instalarea cât mai rapidă a viitorului Executiv european, pentru a asigura continuitate și predictibilitate la nivelul Uniunii.
Pentru Guvernul României, prioritățile economice au, de asemenea, o importanță majoră, iar continuarea procesului de convergență și reducerea decalajului de dezvoltare față de media la nivelul UE sunt esențiale pentru ca nimeni să nu fie lăsată în urmă, a mai subliniat premierul Marcel Ciolacu.
CITEȘTE ȘI:

Victor Negrescu cere Comisiei Europene ALOCĂRI financiare suplimentare pentru prevenirea dezastrelor climatice