Prima pagină » Știri politice » Marcel Ciolacu: „Noi, cei care am trăit în comunism, avem DATORIA de a le transmite tinerelor generații ce a însemnat, în fapt, dictatura comunistă”

Marcel Ciolacu: „Noi, cei care am trăit în comunism, avem DATORIA de a le transmite tinerelor generații ce a însemnat, în fapt, dictatura comunistă”

Marcel Ciolacu:

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că, la 35 de ani de la Revoluţie, trebuie să depunem eforturi pentru a ne asigura că tragediile trecutului nu vor mai fi posibile şi că promovarea valorilor democratice şi europene este continuată.

În decembrie 1989, punctul culminant al declinului puterii și a popularității regimului ilegitim și criminal comunist din România, decidenții comuniști au observat că vechile metehne precum manipularea, propaganda și cultul personalității nu mai produceau efectul dorit și au răspuns cu violență barbară și cu gloanțe împotriva societății. Cu hotărâre și vitejie după decenii în care au fost supuși unor acțiuni abuzive și inumane precum arestări, deportări, omoruri, cenzura, interzicerea opoziției și suprimarea gândirii și a exprimării libere, românii și-au cerut libertatea. De aceea, orice formă de trunchiere a adevărului istoric și de idealizare a acelor decenii marcate de dictatura comunistă reprezintă un prejudiciu la adresa memoriei noastre colective, precum și a victimelor cruzimii aparatului comunist, a menționat Marcel Ciolacu.

„În această perioadă în care marcăm Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România și, respectiv, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, ne amintim de cei ce au suferit din cauza politicilor criminale ale regimului comunist, precum și de curajul românilor de a stopa abuzurile dictaturii comuniste și cinstim amintirea acelora ce și-au pierdut viața sperând, până în ultimele clipe, că generațiile viitoare vor fi libere. De aceea, fac apel la dumneavoastră să reflectăm împreună asupra a ceea ce a însemnat regimul comunist în România și ce efecte dăunătoare a avut, dar și la evenimentele Revoluției din decembrie 1989. Noi, cei care am trăit în comunism, avem datoria de a le transmite tinerelor generații ce a însemnat, în fapt, dictatura comunistă și ce efecte novice a avut asupra societății în ansamblul său, dar și asupra ființei umane.”, a mai spus premierul.

Vedem acum, mai mult ca niciodată, cât de importantă este consolidarea unor instrumente care să cultive civismul ca mod de viață și care să întărească rezistența societății în fața dezinformării, a manipulării și a propagandei. La 35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, trebuie să depunem toate aceste eforturi pentru a ne asigura că tragediile trecutului nu vor mai fi posibile și că promovarea valorilor democratice și europene, în temeiul cărora România s-a dezvoltat până în prezent, este continuată prin acțiuni și măsuri concrete la nivelul instituțiilor centrale și locale, a mai menționat șeful Guvernului.

Marcel Ciolacu a mai precizat că „mai mult decât atât, este esențial să ne amintim că parcursul democratic al României din 1989 până în prezent se datorează eforturilor depuse, voinței poporului român, precum și alegerilor pe care le-am luat cu toții în acești ani. Un viitor demn pentru societatea românească poate fi construit doar pornind de la acțiuni individuale și de la responsabilitatea fiecărui cetățean de a se implica în protejarea democrației, în timp ce statul veghează asupra sistemului democratic și contracarează flageluri deosebit de periculoase pentru coeziunea socială precum extremismul și instigarea la ură.”

Reafirm angajamentul ferm al Guvernului României pentru a combate extremismul, radicalizarea, rasismul, antisemitismul, xenofobia și discriminarea, dar și pentru a promova adevărul istoric, cercetarea privind perioada comunistă în România și, mai mult decât atât, pentru a ocroti și promova drepturile și libertățile fundamentale ale omului, a mai precizat premierul.

 

CITEȘTE ȘI:

Noul PARLAMENT promite SPECTACOL fără precedent: De la declarații bizare la fuga de ochii lumii / Ce comisie vizează Gigi Becali

Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. ... vezi toate articolele

Citește și