Marcel Ciolacu: ,,Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală”
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. De altfel, în vigoare este și Legea Anastasia.
Premierul reamintește de legea inițiată de Robert Cazanciuc și alți social-democrați, o lege intrată în vigoare din 2023 și care pedepește cu închisoarea șoferii care urcă băuți sau drogați la volan și comit accidente, soldate cu victime.
Ziua Tineretului trebuie să fie un motiv de bucurie, însă de prea multe ori distracția poate scăpa de sub control și produce drame.De aceea, alături de Robert Cazanciuc și de mulți alți colegi din PSD, am inițiat cea mai amplă campanie de responsabilizare în privința consumului de alcool și droguri la volan. Fiindcă tinerii sunt, din păcate, printre cei mai expuși la asemenea pericole, astfel că protejarea lor este mai importantă ca oricând, a transmis Ciolacu.
Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă pentru ca mai ales tinerii să fie conștienți de consecințele grave dacă urcă la volan, aflați în stare de ebrietate sau dacă au consumat substanțe psihoactive.
Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu și clar. Nu conduceți dacă ați consumat alcool sau droguri și nu-i lăsați nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greșeală cu consecințe dramatice. Riscul de a provoca, în asemnea condiții, accidente mortale este unul uriaș, iar Legea Anastasia prevede pedeapsa închisorii cu executare. Și nu există excepții, a mai spus Ciolacu.
În încheiere premierul le mulțumește colegilor săi din PSD, voluntarilor, polițiștilor rutieri și tuturor companiilor partenere implicate în campania de conștientizare legată de #LegeaAnastasia.