VIDEO | Ciolacu: ”Mergem la negocieri cu propunere de premier. Finanțele și Justiția ar trebui împărțite între PSD și PNL

Publicat: 08 11. 2021, 23:59
Actualizat: 09 11. 2021, 01:39

This browser does not support the video element.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că la Consiliul Politic Național s-a votat începerea negocierilor pe programul de guvernare cu PNL și cu UDMR, în vederea formării unei majorități parlamentare care să guverneze România.

„Noi am luat un vot astăzi, în Consiliul Politic Naţional, de a avea negocieri pe programul de guvernare, în primul rând, cu cei de la PNL, UDMR şi minorităţi, în vederea creării unei majorităţi. Nu am luat un vot că PSD automat intră la guvernare cu PNL, UDMR şi minorităţi. Votul a fost foarte explicit”, a spus Marcel Ciolacu, luni, la Antena 3.

Liderul PSD susține că va merge la negocieri pentru formarea viitorului Guvern cu o propunere de premier.

„Decizia în momentul acesta este că vom merge cu desemnarea unui prim-ministru, dacă există consultările, până când se închid negocierile”, a afirmat Ciolacu.

Președintele social-democraților își dorește o construcție echilibrată cu PNL. El a explicat că cele două ministere avizatoare – Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției – ar trebui împărțite între cele două mari forțe politice, PSD și PNL.

„Dacă vrei să ai o construcţie prin care nu păcăleşti niciuna dintre părţi, fiindcă e foarte important, chiar dacă duci negocierile fără principii, la un moment dat, unul va fi păcălit şi atunci toată această construcţie o faci pentru o perioadă foarte scurtă, fiindcă cel păcălit va răsturna această construcţie, va găsi motive să iasă din această construcţie. S-a discutat că există două ministere avizatoare: cel al Finanţelor şi cel al Justiţiei. Este normal ca unul să fie la un partid şi celălalt la celălalt partid, cele două partide mari”, a precizat liderul PSD.

Ciolacu exclude o altfel de variantă și le transmite liberalilor că în acest moment nu este cazul de „păcăleli”.

„Este exclus altfel să faci, fiindcă se balansează puterea şi atunci nu ai făcut nicio construcţie normală şi credibilă”, a explicat Ciolacu.