Marcel Ciolacu, reales lider al PSD Buzău: Vreau să fac parte din echipa de conducere de la centru
Marcel Ciolacu a fost reales cu unanimitate de voturi președinte al filialei județene a PSD Buzău.
„Acum patru ani tot această listă ați ales-o. Este normal, niciodată nu schimbi echipa câștigătoare. Eu vă mulțumesc din suflet și pentru votul de azi și pentru că mi-ați fost alături timp de 4 ani. Când m-ați ales v-am făcut două promisiuni: ne angajam nu mai mult de două mandate, fiindcă așa este normal. Eu o să mă țin de această promisiune, nu este deșartă”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.
El a vorbit și despre o posibilă candidatură la funcția de președinte al PSD.
„Aș vrea să vă rog ceva foarte mult. În primul rând aș vrea ca hotărârea în ceea ce privește candidatura mea la nivel central, de președinte, să fie o hotărâre pe care o iau eu cu mine însumi și cu certitudine veți fi primii pe care ii anunț. Nu înseamnă că am făcut un pas lateral sau în spate. În schimb, vă spun cu certitudine de sută la sută că o să vreau să fac parte din echipa de la nivel central. M-ați ajutat prin faptul că ați avut încredere în mine, că m-ați ales ca să am această pretenție la nivel național să fac parte din viitoarea echipă a PSD. Toată echipa interimară din Biroul Permanent Național, în frunte cu mine și cu domnul Paul Stănescu, avem o viziune clară de modernizare, restructurare și de reformă a acestui partid. Este momentul care ne trebuie, nu avem așa de mult timp, vin alegerile și avem o presiune extraordinară”, a mai spus Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD.