„Astăzi (miercuri – n.r.) colegii mei, atât eu, cât și colegii mei, am votat abrogarea recursului compensatoriu, o lege mult discutată mai ales în mass-media. Totuși am dori să știm cu exactitate istoricul acestei legi. A fost făcut de doamna Prună, în Guvernul Cioloș, a fost preluată de guvernările succesive ale PSD. A avut modificări în Parlament. Soluția găsită de PSD la acel moment, la solicitările CEDO, se pare că nu a fost cea mai bună. Am plătit și am votat în Parlament pentru abrogarea acestei legi. Tot azi am mai votat și scoaterea accizei de la carburanți, care din punctul meu de vedere, fiind o lege foarte bună a PSD, creându-se 200.000 de locuri de muncă. Astăzi fiind pusă în același calup cu accizele am votat alături de ceilalți colegi parlamentari”, a declarat Marcel Ciolacu, la finalul CEx de miercuri.
Referitor la legea eliminării supraccizei pe carburant și a supraimpozitării contractelor part-time, liderul interimar al PSD a spus că partidul a vrut să vadă dacă PNL a ieșit din logica electorală.
„PSD a vrut să vadă dacă PNL a ieșit din logica electorală. Se pare că nu a ieșit din logica legilor populiste, dar sperăm ca la un moment dat, până vin cu bugtul de stat să își creioneze cifrele și să își asume conducerea unei țări. Vom aștepta legea bugetului de stat. Sper din tot sufletul ca Guvernul PNL, să nu aibă această intenție cu asumarea pe bugetul legii de stat. Atunci vom fi nevoiți să promovăm legi de amendare a bugetului de stat. Cred că dezbaterea este fondul democrației și acest lucru se face în instituția Parlamentului României”, a conchis Ciolacu.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, decizional, proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu, cu amendamentul prin care este stabilită perioada pentru care se aplică măsurile compensatorii persoanelor deținute în condiții improprii.
Majoritatea parlamentarilor PSD au votat pentru abrogarea recursului compensatoriu, în afară de Roxana Mînzatu care votat „împotrivă”, iar Nicolae Bacalbașa (PSD) și Florin Iordache (PSD) s-au abținut.
Deputații au mai adoptat, decizional, proiectul de lege care vizează modificarea Codului Fiscal prin eliminarea supraaccizei la carburanți și a supraimpozitării contractelor part-time. Anterior votului Olguța Vasilescu a anunțat că PSD va vota în favoarea inițiativei legislative.