Marcel Ciolacu: ,,Sperăm ca Statele Unite să ajungă, în anii următori, cel puţin pe unul dintre PRIMELE trei locuri în topul investitorilor străini”

Publicat: 03 07. 2024, 20:05

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, în cadrul recepţiei de la Ambasada Statelor Unite ale Americii, cu ocazia celei de-a 248-a aniversări a Zilei Independenţei, că speră ca Statele Unite să ajungă, în anii următori, cel puţin pe unul dintre primele trei locuri în topul investitorilor străini, şi pe primul loc între partenerii noştri comerciali din afara Europei. 

Este cunoscut faptul că România datorează, în parte, propria creștere economică investițiilor americane, prin transferul de tehnologie și cunoaștere realizate. Tot așa, companiile americane prezente în România datorează o importantă parte a profiturilor lor personalului bine pregătit și mediului de afaceri ofertant din România, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul a mai declarat că: ,,Este reprezentativ, în acest sens, faptul că, atât numărul de angajați, cât și profiturile companiilor americane cu investiții în România, s-au dublat în ultimul deceniu.”

În 2023, comerțul dintre România și SUA, impulsionat, în principal, de cele peste 8.700 de societăți comerciale cu participare americană din România, s-a situat la peste 5,3 miliarde USD. În același timp, comerțul cu servicii se apropie de pragul de 2 miliarde USD, a mai spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu a vorbit și despre cooperarea în domeniul energiei. ,,Profit de prilej pentru a saluta rezultatele celei de-a IX-a runde a Dialogului Strategic România-SUA și accentul pus în cadrul discuțiilor din iunie, de la Washington, pe cooperarea economică și în domeniul energetic.”, a spus Ciolacu.

Cooperarea economică bilaterală reprezintă un pilon major al Parteneriatului nostru Strategic, un pilon care și-a demonstrat importanța pentru ambele părți, dar al cărui potențial este departe de a fi atins. Este loc de o creștere și sperăm ca Statele Unite să ajungă, în anii următori, cel puțin pe unul dintre primele trei locuri în topul investitorilor străini și pe primul loc între partenerii noștri comerciali din afara Europei. În acest sens, acționăm deja pentru ca proiecte de anvergură pe care urmează să le implementăm împreună – și mă refer aici mai ales la Proiectul Unităților 3 și 4 Cernavodă, respectiv, la proiectul Centralei SMR de la Doicești – să deschidă noi orizonturi de cooperare la nivel regional, a mai spus șeful Executivului.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, la recepția Zilei Independenței SUA: Întăresc la rândul meu interesul pentru consolidarea cooperării în domeniul apărării