Prima pagină » Știri politice » Marcel CIOLACU vine cu lămuriri în ceea ce privește diploma de Bacalaureat și certificatul de revoluționar. Ce spune premierul

Marcel CIOLACU vine cu lămuriri în ceea ce privește diploma de Bacalaureat și certificatul de revoluționar. Ce spune premierul

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, joi seara, la Realitatea PLUS, despre informațiile apărute în spațiul public privind diploma sa de Bacalaureat, dar și despre modul în care și-ar fi obținut certificatul de revoluționar.

Prezent în emisiunea „Culisele Statului Paralel”, premierul spune că și-a dat examenul maturității atunci când a fost cazul, adică la finalul liceului.

Totodată, șeful Executivului mai spune că a obținut certificatul de revoluționar prin prisma faptului că a participat la evenimentele din 1989 și dă asigurări că nu este nimic necurat în acest sens.

În ceea ce privește diploma de studii liceale, premierul spune că este vorba despre un adevărat fake news și dă asigurări că a terminat liceul la timp și și-a dat Bacalaureatul imediat după.

„Am terminat liceul la 18 ani. Nu pot să răspund unui fake news. Nu pot să… Am terminat liceul din prima. E adevărat, am dat la facultate, nu am intrat de prima oară și știți că am prins comunismul. M-am dus în Armată, am făcut armată un an și patru luni”, spune Ciolacu.

Marcel Ciolacu: Să îmi fie rușine că am participat la Revoluție?

Șeful Guvernului a mai vorbit și despre certificatul său de revoluționar și spune că nu este ceva ce să îl facă să se rușineze, întrucât a participat la evenimentele din 1989.

„Pentru că am participat la Revoluție, nu mi-a adus niciun beneficiu. Nu mi-e rușine de acest lucru, n-am ascuns acest lucru, dar la ce a urmat, am făcut în fața notarului, nu am solicitat eu să mi se schimbe certificatul. N-am pensii, n-am avut beneficii financiare. Am făcut parte din Club 22 la Buzău și cred că fac parte și acum. Eram vreo 42 de persoane care am participat la Revoluție la Buzău. Cu toții au declarat că am participat. Nu mi-e rușine, vreau să povestesc nepoților mei. Fiul meu știe acest episode. Despre ce, mi-e rușine de că am ieșit pe stradă, că am fost în Palatul Comunal, am fost la tipografie, nopțile alea?”, a completat premierul.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și