Marea confruntare Băsescu-Mungiu pentru Roșia Montană s-a suspendat înainte să înceapă
Președintele Traian Băsescu a suspendat dezbaterea care urma să aibă loc în această seară la Palatul Cotroceni și în care Alina Mungiu Pippidi și alți câțiva reprezentanți ai ONG-urilor care se împotrivesc exploatării de la Roșia Montană doreau o confruntare pe această temă.
Provocarea fusese lansată de Mungiu după interviul lui Băsescu la „După 20 de ani”, în care, oarecum ironic, șeful statului i-a transmis că ar fi „un bun prim-ministru sau ministru al Finanțelor”. „Înțeleg că doamna Mungiu Pippidi este un factor de stimulare a mișcărilor, cred că ar fi un foarte bun ministru de Finanțe. Înțeleg că dânsa a făcut programele de guvernare, nu am primit un astfel de program. E timpul să se iasă din demagogie, cei care cred că știu mai bine să intre în politică. Un astfel de partid ar fi binevenit”, a spus președintele la Pro TV.
Cu câteva ore înainte de a deschide Sala Teatrului din Palatul Cotroceni pentru dezbaterea de la ora 19.00, președintele a transmis, prin purtătorul său de cuvânt, Bogdan Oprea, că o suspendă, „deoarece d-na Alina Mungiu-Pippidi a afirmat din nou că aceasta nu e o acceptare a ofertei de mediere prezidențiale din partea manifestanților”, anunță Alianța pentru o Românie Curată.
Negocierea, pas cu pas
Răsturnarea de situație vine după o corespondență de câteva zile, în care Băsescu și Mungiu se declarau dispuși la confruntarea directă la o oră de maximă audiență, din negociere urmând să se mai stabilească doar data și ora.
Primul pas pentru o discuție deschisă pe poziții oarecum ireconciliabile a propus-o Alina Mungiu, aflată la Berlin, când Băsescu a inclus-o în variantele ipotetice de prim-miniștri de rezervă, după ce fusese prezentă, printre protestatari, atât la manifestațiile din Germania, cât și la cele din Piața Universității. „Propun presei interesate și președintelui să discutăm noi în direct subiectele astea, Roșia Montană,dezamagirea tineretului din stradă, referendumul de anul trecut și anticorupția”, a lansat ea public ideea.
Toate cele patru teme au fost acceptate de Președinție, care, timp de o săptămână a confirmat prin Bogdan Oprea în mod constant că dezbaterea va avea loc. Inițial, Băsescu a propus ziua de joi, 3 octombrie. Data a fost modificată, la cererea Alinei Mungiu, întâlnirea fiind stabilită chiar de Președinție pentru 5 octombrie, urmând să fie moderată de jurnalistul Luca Niculescu și să includă toți ziariștii și reprezentanții societății civile interesați.
Într-o scrisoare trimisă la Cotroceni miercuri, de la Berlin, Alina Mugiu arăta că a propus dezbaterea întrucât președintele, „cu toată autoritatea poziției sale” a menționat-o public ca persoană privată. „Acest fapt m-a făcut să propun întâlnirea și nu faptul că aș avea vreun mandat de reprezentare a manifestanților. Nu am niciun asemena mandat”, scria Mungiu, adăugând că orgnizațiile care se opun proiectului „nu sunt dispuse să accepte medierea președintelui din pricina pozițiilor sale anterior exprimate”.
Inclusiv după acest episod, Președinția stabilea dezbaterea pentru astăzi, la ora 19.00.
Cu o seară înainte, planurile s-au schimbat, motivul invocat fiind refuzul Alinei Mungiu de a-l accepta pe Traian Băsescu drept mediator și nu adversar în dezbatere.