MAREA DESCENTRALIZARE. Toți șefii instituțiilor din teritoriu vor fi „eliberați din funcție” până la 1 ianuarie 2014. Iohannis: „Este un lucru natural și necesar”

MAREA DESCENTRALIZARE. Toți șefii instituțiilor din teritoriu vor fi „eliberați din funcție până la 1 ianuarie 2014. Iohannis: Este un lucru natural și necesar
Publicat: 29/10/2013, 18:30
Actualizat: 29/07/2014, 22:04

Toți șefii instituțiilor care urmează să fie cuprinse în procesul de descentralizare urmează să fie eliberați din funcție până la 1 ianuarie 2014, iar după aceasta dată urmează să aibă loc noi concursuri pentru șefia direcțiilor județene. Prevederea este cuprinsă în proiectul legii descentralizării pentru care guvernul Ponta urmează să-și asume răspunderea luna aceasta. Practic, șefii deconcentratelor urmează să fie eliberați din funcție, ei urmând ulterior să fie reconfirmați de consiliile județene sau să își piardă funcția. Șefii din teritoriu susțin că vor organiza concursuri pentru toate aceste funcții, dar că toți sunt obligați să își depună mandatul.

La finalul proiectului de descentralizare elaborat de vicepremierul Liviu Dragnea apare următorul paragraf: „începând cu data de 1 ianuarie 2014, conducătorii structurilor care fac obiectul procesului de descentralizare, potrivit prezentei legi, precum și adjuncții acestora se eliberează din funcție”

Până la organizarea concursurilor de ocupare a posturilor vacantate, președinții consiliilor județene și primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, respectiv primarii care au preluat structuri în cadrul procesului de descentralizare numesc temporar conducătorii.

Ulterior, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, autoritățile administrației publice locale aprobă prin hotărâre structura organizatorică, statul de funcții, regulamentul de organizare și funcționare ale structurilor preluate.

„În termen de 30 de zile de la data reorganizării, președinții consiliilor județene, primarul general al municipiului București și primarii unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale întreprind demersurile prevăzute de lege în vederea ocupării posturilor de conducere”, se arată în documentul citat.

Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat pentru gândul că toți șefii de deconcentrate vor fi eliberați din funcție până la 1 ianuarie 2014, acesta fiind un „lucru natural și necesar având în vedere că se schimbă raporturile juridice”

„În momentul de față directorii acestor direcții au relația de muncă cu ministrul de resort. Dacă respectiva direcție trece în subordinea consiliului județean sau local atunci evident se schimbă raportul juridic și conducătorul respectivei direcții trebuie să aibă un raport contractual fie cu Consiliul Județean, fie cu Consiliul Local, acest lucru este absolut necesar pentru funcționarea în continuare a instituțiilor în noua subordonare. În textul legii se prevede că este necesară declanșarea procedurii de ocupare prin concurs a acestui post”, a precizat Iohannis.

Liberalul susține că nu este cazul să „apară panica” printre șefii deconcentratelor, dar că nu este exclus „ca unul sau altul să își piardă funcția”.

„Suntem abia în faza în care construim legea descentralizării, cu siguranța se va mai dezbate și va afla toată lumea despre ce este vorba. Nu văd nicio problemă. Probabil, șefii de deconcentrate vor afla în timp util”, a precizat prim-vicepreședintele PNL.

Președintele CJ Prahova, Mircea, Cosma, a confirmat pentru gândul că toți șefii de deconcentrate vor fi eliberați din funcție până la 1 ianuarie 2014.

„Exact, fiecare șef de serviciu deconcentrat va fi eliberat din funcție și se vor organiza noi concursuri, dar pe criterii profesionale. Suspiciunile nu se pot elimina decât prin fapte”, a precizat Cosma.

„Trebuie să li se dea celor pe care poporul vrea să le conducă destinele, puterea de a administra. Din cinci diviziuni de agricultură, două rămân la minister, iar restul care au directori se unesc într-un singur oficiu. Acum îi eliberezi pe toți din funcție și faci un concurs. Consiliile județene vor organiza concursuri pentru instituțiile care vor trece în subordinea lor”, a subliniat șeful Consiliului Județean Prahova.

„Să vedem acum care e puterea mai importantă, aici nu sunt șmecheri, băgători de seamă”

Social-democratul a spus că se află împreună cu mai mulți șefi de CJ în Alsacia, pe drumul vinului.

„Este responsabilitatea mandatului pe care ți-l dă poporul acum vom vedea care este puterea mai importantă aia aleasă sau aia care îi caută pe toți pe la pantof. Sunt unii care nu au creat nimic toată viața, dar fac pe controlorii și trebuie să stea pe locul lor și atât și să-i lase pe cei care au talent să creeze, să dezvolte. Eu sunt pe drumul vinului din Alsacia, sunt într-un schimb de experiență, le spun colegilor mei din țară bă uitați-vă cum arată ăștia toate satele au trotuare, canalizare, gaze dar în afară de steagul primăriei nu văd altceva, din ăștia să controleze, băgători de seamă, șmecheri ș.a.m.d”, a afirmat pentru gândul Cosma.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?