Marian Lupu vrea o coaliție proeuropeană cu PLDM și PL
„Este nevoie de înțelepciune și responsabilitate. Rezultatele PSRM sunt o surpriză. Acum este foarte important să înțelegem geneza acestor rezultate”, a precizat liderul democrat. Dar dincolo de surprize, „Republica Moldova a ales să continue drumul european”, a adăugat el
„PDM a contribuit la parcursul european al țării. PDM va susține guvernarea pro-europeană”, a continuat liderul PDM. „Ne-am fi dorit ca și celelate partide europene să crească, acum este important să rămânem uniți pentru viitorul european. Acum trebuie să învățăm din greșelile politice, acum că avem un rezultat comun bun pentru opțiunea europeană”, a declarat Lupu.
El a adăugat, de asemenea, că partidul său va aștepta rezultatele finale înainte de începerea negocierilor.
Potrivit rezultatelor anunțate după prelucrarea a peste 89 la sută din procesele verbale, PSRM se menține pe primul loc cu 25 de mandate, urmat de PLDM cu 24 de mandate, PCRM cu 21 de mandate, PDM cu 19 mandate și PL cu 12 mandate.
Cele trei partide proeuropene, deși ar obține împreună 55 de mandate din totalul de 101 ale Parlamentului, suficiente pentru formarea unui Guvern, au nevoie de o majoritate de două treimi, respectiv 67 de voturi pentru amendarea Constituției și de 61 de voturi pentru alegerea președintelui.
Marele perdant al alegerilor este Partidul Comuniștilor, aflat pe primul loc înaintea scrutinului și care s-a clasat pe locul al treilea, obținând doar jumătate din numărul mandatelor câștigate la alegerile din 2010 (42 în total). PLDM a pierdut, de asemenea, opt mandate comparativ cu 2010, în timp ce PDM a câștigat patru mandate. Singurul care a obținut același număr de parlamentari este Partidul Liberal.