Prima pagină » Știri politice » Marian Munteanu, verificat de CNSAS

Marian Munteanu, verificat de CNSAS

Marian Munteanu, verificat de CNSAS
Marian Munteanu va fi verificat de CNSAS, după ce SAR a depus o cerere în acest sens, a declarat Dinu Zamfirescu, membru al CNSAS. El a precizat că și PNL a depus o cerere în acest sens, însă aceasta era făcută în baza unei legi care a fost declarată neconstituțională.

„În această dimineață a fost înregistrată la noi solicitarea semnată de cei doi copreședinți pentru verificarea lui Marian Munteanu. Verificarea este una complexă și va fi făcută încrucișat, ținându-se cont de informații din mai multe dosare, nu doar din cel al lui Marian Munteanu”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Colegiul CNSAS.

Cererea vine în contextul în care Marian Munteanu nu a semnat declarația de integritate, la fel ca liberalii care candidează la sectoare, iar în PNL se poartă discuții privind retragerea lui.

El a admis în fața celor din PNL că are un dosar la CNSAS, dar a susținut că nu știe ce conține, asupra lui planând suspiciuni că ar fi semnat un angajament cu Securitatea.

Dinu Zamfirescu, membru CNSAS, a declarat că decizia în cazul Munteanu va fi una „de urgență”.

„Probabil că există un dosar care în 2005 nu figura în arhivele CNSAS. Dosarul a venit în 2006. S-a primit astăzi înregistrarea este de azi din partea SAR, în care solicită cam ce solicită PNL. Desigur va fi luată în discuție în ședința de mâine. Se vor face diligențelor să se ia o decizie de urgență. Vor fi depuse toate eforturile să se dea cât mai repede un răspuns”, a declarat  Zamfirescu, la Realitatea TV.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?