Prima pagină » Știri politice » Marian Oprișan, scos definitiv din cărți de Marcel Ciolacu: „Vom câștiga Vrancea fără tine”, i-ar fi transmis liderul PSD „baronului” de Vrancea într-o ședință de lucru

Marian Oprișan, scos definitiv din cărți de Marcel Ciolacu: „Vom câștiga Vrancea fără tine”, i-ar fi transmis liderul PSD „baronului” de Vrancea într-o ședință de lucru

Marian Oprișan, scos definitiv din cărți de Marcel Ciolacu: „Vom câștiga Vrancea fără tine”, i-ar fi transmis liderul PSD „baronului” de Vrancea într-o ședință de lucru

Marian Oprișan nu mai poate spera nici măcar la un loc eligibil pe listele PSD pentru parlamentare după ce Marcel Ciolacu, i-ar fi transmis direct, în cursul unei întâlniri cu liderii social-democrați din teritoriu, că ”vom câștiga Vrancea și fără tine”. Conducerea PSD l-a tras pe linie moartă pe liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan, după rezultatele slabe la alegerile locale. „Baronul” de Vrancea, cum l-a numit presa vreme de ani de zile, a fost demis prin votul Consiliului Național săptămâna trecută, după ce ar fi refuzat să-și dea demisia, la cererea lui Ciolacu. Astfel, a pierdut șefia PSD Vrancea, pe care o deține de 28 de ani fără întrerupere, din 1992. Între Ciolacu și Oprișan există un conflict mai vechi, fiind notoriu faptul că în presă a „transpirat” că cei doi s-au amenințat și cu bătăia în ședintele de partid.

Oprișan a pierdut și funcția de președinte al UNCJR (Uniunea Națională a Consiliilor județene), pentru că a pierdut conducerea Consiliului Județean în urmaalegerilor locale din 27 septembrie.

Sursele din PSD citate de Antena 3 care au dezvăluit acest nou episod din conflictul Ciolacu- Oprișan spun că președintele PSD le-a transmis, în același timp, liderilor din teritoriu că vrea pe listele pentru parlamentare specialiști: medici, profesori, antreprenori.

„Lăsați-i pe cei de la PNL să se umple de interlopi, de traseiști și de toți papițoii care își falsifică diplomele”, le-a spus Marcel Ciolacu liderilor din teritoriu, potrivit unor surse din conducerea PSD.

Potrivit surselor citate, Marcel Ciolacu a avut un mesaj direct către liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan: ”Vom câștiga Vrancea și fără tine”.

Liderul social-democrat a insinuat că Oprișan nu va fi pe un loc eligibil pe listele partidului

Este o abordare greșită ca cei care au pierdut la diferențe foarte mari să fie primii pe listă. Sănătatea e acum principala problemă. Asta este pe agenda cetățenilor. Și e și pe a noastră”, ar fi spus Ciolacu la întâlnirea cu liderii din teritoriu.

De altfel, Ciolacu a postat vineri seara, pe pagina sa de Facebook că „noul PSD și-a asumat că va fi întotdeauna doar pe agenda românilor. Noua echipă a PSD înseamnă oameni integri, profesioniști și recunoscuți în domeniile lor de activitate. Așa cum este domnul doctor Rafila. Și mulți alții care vor intra în viitorul Parlament”, a scris liderul PSD.

Ciolacu pe Facebook: Noua echipă a PSD înseamnă oameni integri, profesioniști. PNL a rămas cu interlopii, traseiștii și impostorii

„Suntem cel mai mare partid din România și este normal ca oamenii să aștepte altceva de la noi. Noul PSD înseamnă profesionalism. PNL a rămas cu interlopii, traseiștii și impostorii”, mai transmite Ciolacu.

https://www.facebook.com/CiolacuMarcel/photos/a.1396004673758310/5226159097409496/?type=3&theater

Marian Oprișan și-a dorit un loc eligibil pe lista PSD la Senat însă nu are susținerea conducerii PSD

Marcel Ciolacu i-a cerut luni, 5 octombrie, în ședința CPN al PSD demisia lui Oprișan  pentru rezultatele slabe înregistrate la alegerile locale. Acesta ar fi refuzat iar conducerea Consiliul Național l-a demis prin vot. Oprișan ar fi susținut la acel moment că a câștigat alegerile la Vrancea, unde va face majoritate cu ALDE în Consiliul Județean, chiar dacă a pierdut șefia Consiliului Județean.

Ciolacu a declarat că ar putea apărea și alte schimbări, în urma analizelor, iar în ceea ce îl privește pe Oprișan „a fost un vot în consiliul politic național”.

Social-democrații au analizat în ședința Consiliului Național rezultatul alegerilor locale. Marian Oprișan și-a dorit un loc eligibil pe lista PSD la Senat însă nu are susținerea conducerii PSD. În urma conflictului cu Marcel Ciolacu care i-a cerut să facă un pas în spate după ce a pierdut alegerile locale, Oprișan este marginalizat în PSD și în prezent are doar calitatea de simplu membru de partid.

Ciolacu l-ar susține la șefia PSD Vrancea pe Cristian Misăilă care a câștigat pentru a doua oară primăria Focșani. În ceea ce privește dorința lui Oprișan de a candida pentru un post de parlamentar are șanse mici de a se concretiza pentru că Ciolacu intenționează să introducă reguli și criterii pentru lista PSD la alegerile parlamentare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025