Marian Oprișan: Viorica Dăncilă are șanse mari în fața lui Klaus Iohannis
This browser does not support the video element.
„Viorica Dăncilă este o soluție pentru alegerile prezidențiale. Are șanse mari în fața lui Klaus Iohannis. Repet, astăzi vom avea o discuție în interiorul CEx și al Biroului Permanent și vom lua o decizie în acest sens, dar eu cred că din punctul meu de vedere, doamna Dăncilă este o soluție”, a afirmat Marian Oprișan, marți, înaintea ședinței social-democraților, în vederea desemnării prezidențiabilului partidului.
Președintele PSD Vrancea a mai spus că „realizarea unui pol de stânga, o coaliție de stânga e binevenită pentru PSD”.
Întrebat dacă ar fi de acord cu intrarea Pro România la guvernare, în schimbul susținerii prezidențiabilului PSD, Oprișan a răspuns: „Asta trebuie discutat foarte serios și cu conducerea Pro România și cu ALDE în așa fel încât coaliția să aibă o importantă majoritate în Parlamentul țării”.
Social-democrații se reunesc, marți, în Birou Politic Național, pentru a-și alege candidatul la prezidențiale, urmând ca propunerea să fie validată în Comitetul Executiv Național. Gabriela Firea și Viorica Dăncilă și-au anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale.
Inițial, și Eugen Teodorovici precum și Mihai Fifor au anunțat că vor să candideze pentru Palatul Cotroceni, dar ulterior și-au retras candidaturile.