Marian VANGHELIE şi-a depus candidatura ca independent la Primăria Sectorului 5 / „Liderii adevărați nu au reușit decât după ce au făcut PUȘCĂRIE”
Marian Vanghelie şi-a depus, luni, candidatura ca independent la Primăria Sectorului 5. La depunerea candidaturii, fostul edil al Sectorului 5, a susținut că problemele din justiție din ultimul deceniu l-au făcut mai puternic. „Liderii adevărați care au făcut istorie nu au reușit decât după ce au făcut pușcărie”, a spus el.
Liderii adevăraţi în lume care au făcut istorie şi care au reuşit să întemeieze state puternice nu au reuşit decât după ce au făcut puşcărie, au avut probleme sau diverse lucruri li s-au întâmplat. Vă zic: toate problemele pe care le-am parcurs în ăştia 10 ani nu au făcut altceva decât m-au întărit”, a mai spus Vanghelie.
Vanghelie a afirmat că îşi propune ca prioritate învăţământul.
Nici în 1990 nu a fost ceea ce se întâmplă în sectorul 5, avem 10 unităţi închise, avem peste 30 de unităţi unde curge de la toalete prin clase. Când am venit primar, nu era aşa ceva. Am schimbat învăţământul”, a spus fostul primar al Sectorulu 5.
El a precizat că a fost rugat de mai mulţi profesori să candideze la primărie.
O parte dintre profesorii din sectorul 5 au venit către mine, pot să spun un număr de câteva sute, care m-au rugat să candidez pentru ceea ce se întâmplă în primul rând şi în primul rând în învăţământ”, a afirmat Vanghelie.
Marian Vanghelie a mai transmis că „aproape 15 directori din învăţământul sectorului 5, care au vrut să vină, şi-au asumat și vin pe listele la şase partide, ca să facă echipă” cu el.
Totodată, el a promis că va încheia într-un eventual nou mandat reabilitarea termică a 600 de blocuri din Sectorul 5.
Vreau să vă mai explic decât câteva lucruri: am făcut 600 de blocuri din 1.200 de blocuri izolare termică, în opt ani de zile s-au făcut 40 de blocuri. Eu le promit oamenilor că în doi ani termin diferenţa de încă 600 de blocuri. Şi vă spun cu argumente. Am avut 120 de şantiere, când am băgat pe 500 de străzi şi pe 600 de blocuri schelele într-un an şi jumătate. Deci, din 700 de străzi am făcut 650 de străzi apă, canal şi asfalt. N-au putut să se termine în cele 50 de străzi şi vorbim de opt ani de zile”, a adăugat fostul edil al Sectorului 5.
Fostul primar a mai spus că Sectorul 5 este distrus.
Ne bucurăm că punem nişte colţuri cu iarbă şi nişte borduri şi restul nimic nu s-a întâmplat. Ne filmăm cu TikTok-ul şi ne înjurăm directorii din primărie ca şi cum ar fi sclavi pe plantaţie. Aşa ceva n-a existat în Primăria Sectorului 5, a mai precizat Vanghelie.
CITEȘTE ȘI: