Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii în GUVERNUL PONTA II, la al treilea mandat în Executiv
Mariana Câmpeanu a fost nominalizată pentru al treilea mandat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice după ce în 2008 a condus instituția două luni, în prag de alegeri parlamentare, iar în 2012 alte șapte luni.
Actualul ministru al Muncii Mariana Câmpeanu este economist și a mai ocupat acest portofoliu în Guvernul Tăriceanu, anterior conducând și Casa Națională de Pensii. Acum, ea este desemnată să conducă în continuare Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Câmpeanu este membru PNL din 1997, iar la alegerile parlamentare din 9 decembrie a câștigat un mandat de senator într-un colegiu din județul Hunedoara.
Ea a candidat din partea PNL și la alegerile parlamentare anterioare, din noiembrie 2008, pentru un mandat de deputat în sectorul 2 al Capitalei, dar nu a reușit să ajungă în Parlament. Cu toate acestea, Mariana Câmpeanu a fost deputat, din decembrie 2010, când a fost aleasă în Colegiul 3 Hațeg-Ținutul Pădurenilor, la alegerile parțiale desfășurate pentru postul rămas vacant în urma decesului deputatului PDL Ioan Timiș.
Născută la 1 mai 1948, în satul Boloci, din județul Teleorman, Mariana Câmpeanu este absolventă a Academiei de Studii Economice din București, specializarea Calcul economic și cibernetică economică. Este căsătorită și are doi copii.
După absolvirea facultății, Câmpeanu a lucrat ca economist statistician la Direcția Județeană de Statistică Ilfov, iar apoi ca economist la Direcția Centrală de Statistică București, la 1 iunie 1984 ajungând șef de serviciu la Comisia Națională pentru Statistică.
În perioada 1998-2001, aceasta a ajuns director general în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială Ilfov, iar în perioada 2001-2007 a fost directorul Casei Județene de Pensii Ilfov.
În 2007 este numită președinte, cu grad de secretar de stat, al Casei Naționale de Pensii, iar pe 26 septembrie 2008 ajunge ministru al Muncii, la finalul mandatului Guvernulului condus de Călin Popescu Tăriceanu, după demisia fostului deținător al portofoliului, Paul Păcuraru.
Are trei apartamente și două terenuri
Mariana Câmpeanu are, conform declarației de avere completate în iunie 2012 și postată pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, trei apartamente în Capitală și o casă de vacanță în județul Buzău, dar și două terenuri, unul intravilan și unul agricol, în județele Buzău și Brăila.
La capitolul active financiare, Mariana Câmpeanu are un fond de investiții la ING, în valoare de 7.300 lei, deschis în 2003, patru depozite bancare, dintre care două la BRD, în valoare de 5.500 euro și 34.000 lei, unul la Raiffeisen Bank, în valoare de 7.100 lei și unul la RBS, în valoare de 5.100 lei.
Tot la BRD, Mariana Câmpeanu mai are un cont curent în valoare de 12.948 lei, un alt cont fiind deschis la Bank Post, în valoare de 60.583 lei.
Mariana Câmpeanu a mai avut un împrumut la RBS, contractat în 2007, a cărui scadență a fost în august 2012, în valoare de 9.500 euro.
Ministrul Muncii are trecute în declarația de avere și mai multe acțiuni, la BRD, în valoare de 2.000 de lei și la SC Berceni, 200 de lei, reprezentând părți sociale. Aceasta a acordat și un împrumut, către o persoană fizică, în valoare de 15.000 lei.
Salariul de deputat al Marianei Câmpeanu însumează, pe anul fiscal 2011, 60.816 lei, iar pensia 24.948 lei, soțul acesteia având venituri din pensie, în valoare de 17.784 de lei.