Marile probleme ale noii Constituții. Care sunt riscurile variantei Antonescu de lege fundamentală

Revenirea din vacanță a liderilor USL Victor Ponta și Crin Antonescu readuce în prim-plan în PSD și PNL una din marile restanțe: luarea unei decizii în legătură cu data referendumului pentru revizuirea Constituției și, cel mai probabil, oficializarea amânării reorganizării administrativ-teritoriale. Discuțiile finale vor avea lor la sfârșitul acestei luni, la Murighiol și la Constanța, în conducerile celor două partide.

Până la decizia finală, liberalii susțin la unison varianta lui Crin Antonescu – un referendum simultan cu alegerile prezidențiale, revizuirea Constituției devenindu-i astfel tema principală de campanie. Scenariul amânării pentru 2014 este agreat și de Victor Ponta. Nu însă și de Liviu Dragnea, liderul PSD văzându-și astfel amânat pe termen nedeterminat proiectul regionalizării.

Dincolo de conturarea clară ca temă de campanie a anului anul electoral viitor, așa cum a ieșit din comisia condusă de Crin Antonescu, Constituția revizuită ridică o serie de probleme într-o ipotetică intrare a sa în vigoare într-o atare formă. Ipotetică deoarece, după avizul extrem de critic al Consiliului Legislativ care a semnalat deficiențele de fond ale proiectului, este lesne de anticipat un aviz negativ al Curții Constituțioanale care ar urma să fie dat în această toamnă, dacă proiectul nu va fi abandonat de USL.

Construită mai degrabă în logica unei reglări de conturi cu Traian Băsescu decât în ideea unei reglementări clare a raporturilor instituționale președinte-guvern-parlament, Constituția în varianta Antonescu creează în fapt premisele unor derapaje. 

Încă de la început se impune observația că toate modificările operate în sensul reducerii atribuțiilor șefului statului sunt de natură a defini România ca o republică parlamentară, rolul președintelui fiind unul decorativ, de altfel șeful statului fiind scos încă de la articolul 1 din sfera puterii executive.

Consultă aici tabelul comparativ al modificărilor aduse Constituției

1. Legitimitate versus suveranitate. Parlamentul – cenzor al referendumului

În ciuda reprezentativității/legitimității sale conferite de votul direct, șeful statului este lipsit de instrumentele pentru a conta în mecanismul de decizie, președintele fiind „deposedat” chiar și de instrumentul referendumului care poate fi folosit doar cu acordul Parlamentului. Deși în Constituția revizuită s-a păstrat prevederea că „suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum” (art. 2, alin 1), o altă prevedere stipulează că „președintele României sau cel puțin 250.000 de cetățeni cu drept de vot pot cere poporului să-și exprime voința, prin referendum, cu privire la probleme de interes național, cu excepția celor referitoare la revizuirea Constituției. Inițierea referendumului se aprobă de Parlament, prin hotărâre, cu votul majorității membrilor săi”(art.90, alin 1). Dacă până acum declanșarea procedurii referendare se putea face cu consultarea parlamentului, în noua formulare acesta are rolul decisiv. Cu alte cuvinte, Parlamentul se constituie într-un cenzor al inițierii unui referendum, limitând dreptul constituțional al președintelui de a decide în privința problemelor de interes național.  Este greu de închipuit ca un eventual referendum care vizează direct parlamentul sau aduce atingere intereselor politice ale unei majorități să obțină avizul obligatoriu al senatorilor și deputaților. Mai mult, în procedura Curții Constituționale întemeiată pe interpretarea prevederii referitoare la problemele de interes național asupra cărora președintele poate cere consultarea poporului, în virtutea legitimității pe care o are, acesta nu poate fi cenzurat. (vezi decizia CCR 567 din 11 iulie 2006). Partizanii noii formulări invocă egala legitimitate a președintelui și a parlamentului, aducând atingere însă principiului separației și echilibrului puterilor în stat.

Tot aici, ar fi de precizat că unul dintre punctele slabe ale proiectului de revizuire are legătură cu referendumul din 2009 privind trecerea la Parlamentul unicameral cu 300 de membri. În decizia sa 682 din 27 iunie 2012 Curtea Constituțională face referire directă la referendumul care a îndeplinit toate condițiile legale de validare statuând că „că reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluție legislativă care nu respectă voința exprimată de popor la referendumul consultativ menționat este în contradicție cu prevederile constituționale ale art.1, 2 și 61”. Cu alte cuvinte, acesta referendumul din 2009 poate fi unul dintre temeiurile pentru care proiectul noii Constituții să pice la Curtea Constituțională. (vezi decizia CCR nr. 682 din 27 iunie 2012).

2. Parlamentul – superputere în stat

Caracterul de superputere a Parlamentului și posibilele derapaje instituționale și chiar democratice sunt reflectate și în alte prevederi ambigue ale noului text constituțional. Art. 6,  în noua sa formă, prevede că „Parlamentul este organul reprezentativ al poporului român, forul suprem de dezbatere și de decizie al națiunii și unica autoritate legiuitoare a țării”, formularea „forul suprem de dezbatere și de decizie al națiunii” lăsând posibilitatea instituirii unei „dictaturi” parlamentare, neexistând un mecanism constituțional de deblocare a eventualelor crize instituționale. În această situație există riscul ca democrația – puterea poporului să se tranforme în interpretarea servind interesele politice de moment, în ochlocrație – puterea gloatei.Un exemplu al acestui derapaj este situația de anul trecut de la referendumul de demitere a președintelui când în condițiile nevalidării acestuia din cauza neîndeplinirii cvorumului de prezență s-a încercat impunerea unei soluții care să ducă la demiterea șefului statului pe motiv că majoritatea care s-a prezentat la vot s-a exprimat împotriva sa.

3. Ambiguitate în procedura dizolvării Parlamentului

Un alt aspect discutabil este cel referitor dizolvarea Parlamentului. În noua formulare:

„Art.89.- (1) După consultarea președinților celor două Camere și a președinților partidelor,  formațiunilor sau alianțelor politice parlamentare, Președintele României dizolvă Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru învestitura Guvernului, în termen de 30 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea cel puțin a unei solicitări de învestitură.

Art.89.- (1`) Președintele dizolvă Parlamentul dacă o hotărâre în acest sens este adoptată cu votul a două treimi dintre membrii fiecărei Camere”

În acest, interpretarea poate fi una cumulativă ceea ce poate duce la imposibilitatea dizolvării Parlamentului.

4. Parlamentul – decident în cazul urmăririi penale a miniștrilor

De asemenea, în noua formă a Constituției ieșită din comisia Antonescu, președintele este scos din mecanismul de cerere a a începerii urmăririi penale a unui membru al guvernului, Parlamentul având „dreptul exclusiv” de a face acest lucru.

„Art.109.- (2) Parlamentul, în ședință comună a celor două Camere, are dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a primului-ministru și a membrilor Guvernului, pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. În cazul aprobării cererii de urmărire penală a membrilor Guvernului, primul-ministru va înainta Președinților celor două Camere ale Parlamentului, o cerere motivată de suspendare din funcție a acestora. Suspendarea din funcție, se va decide în ședința comună a celor două Camere”.

Experiența ultimilor ani a demonstrat că această atribuție constituțională a Parlamentului a fost folosită ca scut împotriva justiției pentru demnitari, vezi cazurile miniștrilor Victor Paul Dobre și Laszlo Borbely, în cazul cărora nu s-a avizat cerea procurorilor de începere a urmăririi penale.

5. Parlamentul – organ de anchetă

Mai mult, o altă prevedere transformă practic Parlamentul într-un organ de anchetă instituind obligația oricărei persoane fizice sau juridice de a se prezenta în fața unei comisii parlamentare.

„Art.64.- (41) Orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată și orice persoană fizică are obligația de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în fața unei comisii parlamentare, în urma invitației scrise primite din partea acesteia, cu respectarea principiului separației puterilor în stat. Activitatea comisiei parlamentare nu se poate substitui organelor judiciare”.

Chiar și cu precizarea „cu respectarea principiului separației puterilor în stat. Activitatea comisiei parlamentare nu se poate substitui organelor judiciare”, formularea nu asigură respectarea principiului separației puterilor în stat, putându-se constitui în instrument de presiune. Este de aminit aici inițiativa parlamentarilor de a chema procurorii în Parlament pentru a da explicații în cadrul unor comisii de anchetă în cazul referendumului și în cel al judecătorului CEDO Corneliu Bârsan.

6. Limitarea atribuțiilor Curții Constituționale

De asemenea, parlamentarii au decis limitarea atribuțiilor Curții Constituționale eliminând practic posibilitatea ca aceasta să se poată pronunța asupra hotărârilor parlamentului, unul dintre motivele pentru care anul trecut România a fost criticată de Comisia Europeană. De această dată s-a ales formula ștergerii din Constituției a prevederii potrivit căreia CCR „îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții”.

7. Președintele scos din jocul desemnării premierului și al numirii miniștrilor

În ciuda soluțiilor date în ultimii ani de Curtea Constituțională în cazul conflictelor dintre președinte și guvern, în sensul stabilirii echilibrului instituțional, parlamentarii din comisia de revizuire au ales să-l scoată din joc pe șeful statului în procesul de numire/revocare a miniștrilor sau al desemnării premierului. Președintele este obligat  să accepte propunerile. Partizanii noii formule constituționale nu s-au limitat însă doar la trasarea unui principiu, detaliind toate situațiile posibile:

Art.103.- (1) Președintele îl desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianța politică care a participat la alegeri, care a obținut cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor. În cazul în care există mai multe formațiuni politice care au participat la alegeri și care au obținut același număr de mandate, Presedintele îl desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv alianța politică care a participat la alegeri, care a obținut cel mai mare număr de voturi, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.

Art.103.- (4) În cazul în care candidatul pentru funcția de prim-ministru își depune mandatul, nu se prezintă în fața Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obține votul de încredere, Președintele îl desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv alianța politică care a participat la alegeri, care a obținut al doilea cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.

Art.103.- (5) În cazul în care cel de-al doilea candidat la funcția de prim-ministru își depune mandatul, nu se prezintă în fața Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obține votul de încredere, Președintele îl desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de o coaliție de formațiuni politice parlamentare, care însumează majoritatea absolută a mandatelor parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.

Art.103.- (6) În cazul în care cel de-al treilea candidat la funcția de prim-ministru își depune mandatul, nu se prezintă în fața Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obține votul de încredere, Președintele va dizolva Parlamentul.

Detalieri specifice legilor subsecvente au fost făcute de parlametari atât în cazul procedurilor de percheziție, reținere și arestare, cât și admisibilității probelor.