Prima pagină » Știri politice » Mario De Mezzo propune o alianță cu AUR la Slatina, în timp ce liberalii de la centru acuză o înțelegere între PSD și AUR

Mario De Mezzo propune o alianță cu AUR la Slatina, în timp ce liberalii de la centru acuză o înțelegere între PSD și AUR

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a reînnoit invitația adresată partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) de a forma o alianță în Consiliul Local, în vederea stabilirii unei majorități în cadrul administrației locale, în timp ce liberalii de la centru acuză un blat între PSD și AUR la prezidențiale.

Edilul liberal a reiterat oferta ca unul dintre consilierii AUR să ocupe al doilea post de viceprimar în administrația sa, în urma constituirii noului Consiliu Local.

Propunerea mea de viceprimar rămâne, din partea Partidului Național Liberal domnul Iani Mihalache, așa cum am anunțat în repetate rânduri. Pentru a doua poziție de viceprimar, de asemenea cum am anunțat public, am oferit acest post Partidului AUR, cu care mi-aș dori să fac majoritate în actualul Consiliu Local. Vom vedea dacă AUR acceptă această propunere și primește postul de viceprimar și vine împreună cu consilierii Partidului Național Liberal să facă majoritate, a spus Mario De Mezzo.

De Mezzo a subliniat că obiectivul său este formarea unei majorități clare care să susțină proiectele de hotărâre ale consiliului, având în vedere cei nouă consilieri ai PNL și cei doi ai AUR.

Joi, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a acuzat din nou un „joc de culise” între PSD și AUR, după ce BEC a decis eliminarea materialelor online de promovare electorală ale lui Călin Georgescu. (detalii AICI)

Sursa VIDEO: YouTube/ Costel Mirea

Sursa FOTO: Alexandru Dobre/ Mediafax


CITEȘTE ȘI:

Liberalii din teritoriu fac opinie separată de centru/ Primarul din SLATINA a oferit postul de viceprimar consilierilor AUR

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și