Prima pagină » Știri politice » Marius Stan, fost primar al Galațiului, găsit în incompatibilitate de ANI

Marius Stan, fost primar al Galațiului, găsit în incompatibilitate de ANI

Marius Stan, fost primar al Galațiului, găsit în incompatibilitate de ANI
Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (A.N.I.) au constatat faptul că Marius Stan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012 - 14 ianuarie 2015, deoarece a deținut simultan funcțiile de primar al municipiului Galați și administrator al unei firme.

„Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că STAN MARIUS s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012 – 14 ianuarie 2015, întrucât a deținut simultan funcțiile de Primar al municipiului Galați și administrator al S.C. MOLDOVA EXPEDITION S.R.L. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea 161/2003, potrivit căruia „Funcția de primar […] este incompatibilă cu […]; funcția de administrator […] la societățile comerciale;”, potrivit unui comunicat de presă al Agenției Naționale de Integritate.

Potrivit A.N.I., primarul Galațiului a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Astfel, Marius Stan a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se mai arată în comunicatul de presă al Agenției Naționale de Integritate.

Citește și