Marius Tucă Show | Interviul integral cu Viorica Dăncilă: Cred că un lider nu trebuie să aibă un limbaj violent sau să fie coleric

Publicat: 11 06. 2019, 13:43
Actualizat: 08 01. 2020, 21:36

This browser does not support the video element.

Redăm principalele declarații ale premierului Viorica Dăncilă la Marius Tucă Show:

„Prima dată am spus NU ofertei de premier. Soțul meu a aflat după ce am acceptat”

„Nu vreau să arunc vina pe cineva, să spun o persoană este vinovată, eu cred că toți am greșit. Nu am știut să comunicăm și pe alte teme, nu era necesar să comunicăm numai pe creșterea de pensii și salarii”

„Sunt puncte în MCV care le putem implementa, le putem discuta, sunt și puncte care încalcă Constituția României și nu le putem implementa”

„Cred că voi candida la președinția PSD. Sper să fie și alți candidați”

„Nu mai trebuie să avem această opinie ca șeful partidului trebuie să fie candidatul la prezidențiale”

„Dacă moțiunea de cenzură trece, trecem în opoziție. Am spus că o să candidez, o să candidez și într-o variantă și în cealaltă, dar eu cred, eu cred, că această moțiune nu va trece și am să îmi justific această afirmație”

„Pentru candidații PSD la prezidențiale vom face mai multe sondaje. Luăm în calcul și candidați din afara partidului”

„Cred că în luna iulie putem să mai facem încă un congres. Candidatul la președinție din partea PSD este votat în congres”

„Suntem membri ai Uniunii Europene și pentru România aceasta este singura soluție”

„Am discutat cu Liviu Dragnea chiar în seara alegerilor, am luat câțiva miniștri și am mers la partid. În ultima perioadă aveam păreri divergente”

„În seara aceea, Liviu Dragnea mi-a spus că trebuie să păstrăm guvernarea pentru că avem această obligație față de români”

„Din punctul meu de vedere nici mitinguri nu trebuie să facem. Trebuie să avem dialog cât mai mult cu oamenii, să mergem în mijlocul oamenilor”

„Voi face un departament în subordinea primului-ministru tocmai pentru proiecte de infrastructură”

„Mă bazez pe alianța PSD-ALDE. Avem voturile necesare astfel încât să nu treacă moțiunea, dar luăm în calcul și alte negocieri”

„Eram timorată, în altă ordine de idei trebuia să merg pe o anumită linie care nu era confortabilă pentru mine și cu care nu mă puteam identifica”

„Nu voi abroga Ordonanța 114 pentru că sunt și lucruri bune sunt și lucruri care au fost apreciate, dar sunt și lucruri care trebuiesc modificate”

„Serviciile secrete trebuie să-și facă datoria lor, iar oamenii politici să nu fie implicați”

Redăm interviul integral:

Marius Tucă: Bun găsit oameni buni la o nouă emisiune Marius Tucă Show la Smart TV, avem invitată în studioul nostru pe doamna prim ministru Viorica Dăncilă, bună ziua, bine ați venit

Viorica Dăncilă: Mulțumesc pentru invitație.

Marius Tucă: Mă bucur că ați acceptat invitația noastră, sunt foarte multe întrebări la care nu s-a răspuns  și mă gândeam înainte de a începe interviul cu dumneavoastră, dialogul cu dumneavoastră, că erați la un moment dat pe o mare destul de liniștită, chiar dacă mai erau mici valuri, vălurele, și dintr-o dată sunteți în mijlocul oceanului, în mijlocul unei furtuni cum nu s-a mai văzut. Cum e viața de politician astăzi în România anului 2019 pentru Viorica Dăncilă?

Acum nu poți discuta aproape cu nimeni pentru că ura, dezbinarea, lucrurile urâte sunt mult mai importante decât proiectele

Viorica Dăncilă: Așa cum ați spus și dumneavoastră, ca în mijlocul oceanului, un ocean care nu este liniștit, cu multe furtuni, trebuie să știi să te orientezi, să te orientezi în funcție de ceea ce vor ceilalți, în funcție de ceea ce vor cetățenii, o viață în care în fiecare zi îți poate aduce un lucru nou, iar tu trebuie să știi să răspunzi acestei provocări. Nu este ușor pentru că dacă cu mai mult timp în urmă, pentru că sunt în politică de 23 de ani…

Marius Tucă: Asta voiam să spun, ați fost parlamentar european, e altă viață acolo și ați venit aici într-o nebunie curată.

Viorica Dăncilă: Era o altă abordare în care principala armă era negocierea, puteai să discuți cu colegi din alte grupuri politice atunci când voiai ca un amendament, o lege să devină o realitate. Din păcate acum nu poți discuta aproape cu nimeni pentru că ura, dezbinarea, lucrurile urâte sunt mult mai importante decât proiectele și acest lucru cred că trebuie să schimbe România, să înțeleagă toți că această abordare nu este benefică.

Marius Tucă: V-ați gândit mult până să acceptați funcția de prim ministru? Cu cine v-ați sfătuit? Cu familia, ați hotărât singură, aveați prieteni foarte buni de ai dumneavoastră din totdeauna, nu neapărat politicieni? Cum ați luat hotărârea asta?

Prima dată am spus NU ofertei de premier. Soțul meu a aflat după ce am acceptat

Viorica Dăncilă: Nu am avut timp să mă sfătuiesc cu prea mulți pentru că în ziua respectivă trebuia să merg la Strasbourg, eram pregătită de drum, știam că va fi desemnarea noului prim ministru, dorința mea a fost să discut cu conducerea partidului pentru a promova mai multe femei pentru că eram președinta organizației naționale de femei, după ce m-au ascultat colegii au spus că ei au altă abordare și că ar fi bine să mă gândesc să preiau funcția de prim ministru. Primul meu răspuns a fost nu, mă gândeam că e o mare schimbare, știam că nu este un lucru ușor, știam că este o perioadă foarte grea, știam că la Bruxelles aveam foarte multe cunoștințe, aveam notorietate, am generat un val de încredere și că îmi este totuși greu să vin de la Bruxelles la politica din România.

Marius Tucă: Deci primul răspuns a fost nu.

Viorica Dăncilă: Primul răspuns a fost nu.

Marius Tucă: Și ce v-a determinat să spuneți da, să vă schimbați?

Viorica Dăncilă: Am vorbit cu președintele partidului, cu colegii mei și mi-au spus că trebuie să accept pentru că în România e nevoie de un prim ministru care să fie echilibrat, să caute consensul după modelul de la Bruxelles și că în acel moment toți colegii s-au gândit că aș fi omul potrivit.

Marius Tucă: V-ați consultat cu familia?

Viorica Dăncilă: Soțului meu i-am spus după, din păcate i-am spus după, nu am mai avut timp, era Comitet Executiv Național, am intrat direct în CEX.

Marius Tucă: Acum înțeleg cine conduce în familia Dăncilă, îmi pare rău pentru toate…

Viorica Dăncilă: Nu, fiecare… nu există un conducător.

Marius Tucă: Cum să îi ziceți după faptul că ați acceptat…

Viorica Dăncilă: Nu am mai avut când.

Marius Tucă: Și ce v-a zis?

Viorica Dăncilă: M-a susținut, cum și eu l-am susținut și el m-a susținut și cred că chiar dacă i-aș fi spus înainte ar fi lăsat opțiunea la mine, nu mi-ar fi spus nici da nici nu, mi-ar fi spus „ai grijă ce îți asumi și ai grijă ceea ce faci”.

Marius Tucă: Exact. Și ceilalți membrii ai familie au fost alături de dumneavoastră, v-au susținut?

Viorica Dăncilă: Da, întotdeauna v-am spus că sunt în politică de 23 de ani, am trecut împreună prin aproape toate funcțiile politice, mai puțin ministru, am pornit de la lipit afișe și nu îmi este rușine să recunosc acest lucru, am fost președinta organizației de femei într-un mic oraș, pe urmă am fost președinta organizației de acolo, am fost consilier local, consilier județean,  deci am…

Marius Tucă: Și v-ați gândit vreodată că veți ajunge în postura de prim-ministru?

Viorica Dăncilă: Nu, nu m-am gândit la acest lucru pentru că nu am luat în calcul această oportunitate pentru că fiecare are o țintă, dar era  o țintă înaltă și cred eu că trebuia să ai nu știu, probabil să ai această țintă de mult timp ca să lupți pentru ea. La mine a venit această propunere m-a bucurat mult încrederea colegilor și colegelor mele și a doua zi…

Marius Tucă: V-a fost teamă?

Viorica Dăncilă: Da, mi-a fost teamă și încă îmi este teamă, îmi e teamă nu de faptul că nu aș putea să fac față acestei funcții, îmi e teamă să nu dezamăgesc, să nu îi dezamăgesc pe cei care cred în mine, să nu îi dezamăgesc pe cei care și-au pus speranțele în schimbare, pe cei care cred că pot face altfel lucrurile în politică decât până acum, aceasta este teama mea, nu o teamă legată de persoană.

Nu vreau să arunc vina pe cineva, să spun o persoană este vinovată, eu cred că toți am greșit

Marius Tucă: Am înțeles. De ce ați pierdut alegerile atât de dramatic, PSD? Sunteți președinte executiv al PSD.

Viorica Dăncilă: Au fost câteva greșeli din care trebuie să învățăm, nu vreau să arunc vina pe cineva, să spun o persoană este vinovată, eu cred că toți am greșit într-un fel, am greșit că nu am identificat de fapt temele pe care le voia populația, ne-am axat foarte mult pe teme legate de justiție, nu spun că unele dintre ele nu erau pliate pe realitatea existentă, mai ales cele legate de drepturile omului, cele legate de abuzuri, dar în același timp cred că aceasta a devenit tema principală.

Marius Tucă: Doamna prim-ministru, dar cred că ați vorbit foarte mult despre asta, că până la urmă ce ați făcut? Au fost niște modificări în Parlament, sigur și OUG 13 că nu putem uita.

Viorica Dăncilă: S-a vorbit foarte mult și s-a creat o percepție greșită atât la nivel intern, cât și la nivel extern. Vreau să vă dau un exemplu, Guvernul României, guvernul pe care îl conduc  din ianuarie 2018, a dat patru ordonanțe referitoare la justiție, guvernul Cioloș a modificat 150 de articole într-o noapte la Codul Penal și Codul de Procedură Penală…

Marius Tucă: Iar atunci nu s-a discutat niciodată.

Viorica Dăncilă: Atunci nu s-a discutat nimic, a fost o percepție și au legat lucrurile care foarte multe lucruri erau corecte de anumite persoane și cred că acest lucru ne-a dăunat foarte mult, mai mult de atât nu am discutat foarte mult despre lucrurile pe care le-am făcut și s-au făcut foarte multe lucruri bune.

Marius Tucă: Da, asta cu realizări nu îmi place mie așa într-o emisiune, în televiziune. Spuneți-mi care va fi de acum înainte…

Nu am știut să comunicăm și pe alte teme, nu era necesar să comunicăm numai pe creșterea de pensii și salarii

Viorica Dăncilă: Da, dar ele sunt evidente, plac sau nu plac, ele sunt reale și cred că trebuie să vorbim și de lucrurile bune, nu numai de lucruri rele.

Marius Tucă: Ați mărit salarii, ați mărit pensii și așa mai departe și nu v-au votat cei cărora le-ați …

Viorica Dăncilă: Probabil nu am știut să comunicăm destul de bine.

Marius Tucă: Păi cum să comunicați că le-au intrat banii în portofel?

Viorica Dăncilă: Bun, nu am știut să comunicăm și pe alte teme, nu era necesar să comunicăm numai pe creșterea de pensii și salarii, oameni au văzut, au văzut pe fluturașul lor că le-a crescut pensiile și salariile, dar erau și alte lucruri. Eu mai cred un lucru, că s-a pierdut legătura cu cetățenii, că nu am mai mers în teritoriu, că nu s-a mai discutat cu oamenii, că nu am mai stat în mijlocul oamenilor, au fost mai multe lucruri. Acestea le spun acum din percepția mea, dar eu sunt convinsă că în urma analizei pe care o vom face vom vedea cu exactitate unde am greșit, trebuie să învățăm unde am greșit, să nu mai repetăm greșelile și să mergem mai departe.

Sunt puncte în MCV care le putem implementa, le putem discuta, sunt și puncte care încalcă Constituția României și nu le putem implementa

Marius Tucă: E adevărat, spuneți-mi care va fi de aici înainte în situația în care guvernul condus de dumneavoastră va exista până în 2020, care va fi politica în materie de justiție, pentru că ați făcut niște declarații imediat după arestarea, condamnarea lui Liviu Dragnea, că nu ar trebui să mai vorbiți despre justiție în partid. Care va fi politica guvernului Dăncilă, pentru că ăsta e numele, în materie de justiție?

Viorica Dăncilă: În primul rând, așa cum ați menționat și dumneavoastră, nu mai vreau să fie subiectul principal de discuție, nu mai vreau să abordăm acest subiect, decât atunci când sunt anumite lucruri care sunt evidente și care trebuie să le semnalăm. În același timp vreau să … am fost la Bruxelles, am vorbit cu liderii europeni, vreau să luăm în calcul fiecare punct din mecanismul de cooperare și verificare(MCV) pentru a ridica acest mecanism în România. Sunt puncte în MCV care le putem implementa, le putem discuta, sunt și puncte care încalcă Constituția României și nu le putem implementa, dar trebuie să discutăm pentru ca România să nu aibă un alt regim față de celelalte state.

Marius Tucă: Deci nu aveți în momentul ăsta pe ordinea de zi ceva în legătură cu legislația juridică, în nici un caz?

Viorica Dăncilă: Nu.

Marius Tucă: Spuneți-mi ce se va întâmpla dacă președintele Iohannis va trimite înapoi la Parlament legea despre care vorbeam, cu modificări la legile justiției, ce veți face?

Viorica Dăncilă: Este o întrebare foarte grea, trebuie să vorbesc și cu deputații și senatorii pentru că știți foarte bine că legislativul este Parlamentul, executivul este guvernul, dar vom discuta foarte aplicat legat de acest aspect. Nu trebuie să vedem că dreptatea este numai de o singură parte, trebuie să vedem de partea cui este dreptatea și cât de corecte sunt deciziile pe care le luăm. Nu am discutat încă despre acest aspect.

Marius Tucă: Dar se va discuta atunci și bineînțeles că veți vota într-un fel sau altul, adică veți retrimite legea așa cum e în cazul în care e constituțională sau să o modificați?

Viorica Dăncilă: Vom discuta atunci. Legat de deputați și senatori, mi-ați spus dacă văd o schimbare, o schimbare de a lucra, eu văd această schimbare și cred că nu mai trebuie să fie liderul care vede în permanență să dea direcția, trebuie să mai lăsăm o anumită flexibilitate și pentru deputați și senatori pentru că ei oricum vor răspunde în fața electoratului care i-au ales. În același timp asta nu înseamnă că liderul nu este un om puternic și că nu poate să țină lucrurile…

Marius Tucă: Bun, se schimbă cumva strategia partidului și a liderului că sunteți lider. Liviu Dragnea a fost un lider foarte puternic și practic ce spunea Liviu Dragnea cam asta se întâmpla.

Viorica Dăncilă: Da, dar puterea poți să o ai și în alt mod.

Marius Tucă: Păi asta zic, astăzi în conferința de presă trebuie să recunosc că mi-a plăcut tonul dumneavoastră în care spuneați că trebuie să îi ascultați pe toți ceilalți, că nu veți impune dumneavoastră tot ceea ce trebuie să se întâmple în PSD. Practic, PSD este un alt partid acum, din punctul acesta de vedere, pentru că liderul impune o altă strategie, o altă viziune, e adevărat?

Viorica Dăncilă: Exact, lucrurile, toate lucrurile importante trebuiesc discutate în forurile statutare și decizia trebuie să o luăm toți, că este o decizie bună, toți ne vom bucura de succesul acelei decizii.

Marius Tucă: Da, dar trebuie să vă spun că și pe vremea lui Liviu Dragnea toate deciziile au fost luate în forurile statuare.

Cred că voi candida la președinția PSD. Sper să fie și alți candidați

Viorica Dăncilă: Da, dar trebuie fiecare coleg să spună punctul de vedere, trebuie să avem răbdarea să îi ascultăm pe toți și votul să stabilească care este direcția pe care o vom urma.

Marius Tucă: Am înțeles. Spuneți-mi vă rog, veți candida la șefia PSD?

Viorica Dăncilă: Cred că voi candida, cred că voi candida, deocamdată sunt foarte preocupată de organizare, de modul în care …

Marius Tucă: Da, dar noi ne pricepem la asta, adică facem de vreo 30 de ani meseria asta și știm bine care sunt semnalele, veți fi candidatul la președinția PSD la congres.

Viorica Dăncilă: Da, dar sper eu să mai fie și alți candidați, mie mi se pare corect…

 

Eu cred că nu mai trebuie să avem această opinie ca șeful partidului trebuie să fie candidatul la prezidențiale

Marius Tucă: Și ei speră, toată lumea speră să fie mai mulți candidați. Deci veți fi un candidat, spuneți-mi vă gândiți în funcție de asta dacă veți aleasă, probabil, că aveți șansele cele mai mari, să candidați și la președinția României?

Viorica Dăncilă: Nu. Eu cred că nu mai trebuie să avem această opinie ca șeful partidului trebuie să fie candidatul la prezidențiale, cred că pot ajut mult mai mult pe candidați sau candidată la prezidențiale, pot să îi fiu alături, pot să organizez partidul, pot să vin prin… sunt șeful executivului, pot prin măsurile pe care le iau să îl ajut pe candidatul nostru. Eu cred că nu trebuie să mai mergem în aceeași logică și că cel sau cea care va candida trebuie să bucure în primul rând de notorietate, trebuie să bucure de un anumit procent al încrederii populației, iar toți ceilalți trebuie să fim în spatele candidatului să îl susținem, de aceea am și vrut acest congres mai devreme pentru ca toate eforturile noastre să fie centrate pe candidatul la prezidențiale.

Marius Tucă: Astăzi, într-o declarație primarul general al capitalei, Gabriela Vrânceanu Firea, spunea despre o cercetare aflată în lucru în momentul ăsta comandată de PSD în legătură cu cel mai bine poziționat candidat pentru președinția României. Dacă va fi Gabriela Vrânceanu Firea veți susține bănuiesc o astfel de…?

Viorica Dăncilă: Categoric, orice coleg care este bine plasat, sau colegă cum este Gabi, care sunt bine plasați în sondaje, mergem să câștigăm, nu mergem să facem experiențe.

Marius Tucă: Există două tabere? În momentul ăsta, una adunată în jurul dumneavoastră și cealaltă în jurul Gabrielei Vrânceanu Firea?

Viorica Dăncilă:  Nu, eu refuz să cred că sunt tabere, bineînțeles că există susținere pentru mai mulți colegi, nu numai pentru mine sau pentru Gabi Firea, mai sunt și alți colegi care se bucură de susținere în partid și aceasta este normalitatea, așa este în democrație, asta nu înseamnă că suntem rivali sau că ne certăm sau că nu avem cu toții aceeași țintă, aceea de a crește PSD.

Marius Tucă: Da, dar știți că în PSD au fost multe nopți ale cuțitelor lungi, știți bine că au fost sacrificați lideri mari ai acestui partid, începând cu Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta. Adică toți cei care au fost șefi ai PSD cumva într-un fel sau altul au fost maziliți.

Viorica Dăncilă: Da, eu știu că în acest partid este un partid mare. Este un partid în care avem oameni valoroși, sunt oameni care fiecare își susține punctul de vedere, sunt opinii diferite, dar eu știu un lucru, că acest partid ori de câte ori a fost în momente de cumpănă, în momente în care a trecut prin momente grele, s-a unit.

Marius Tucă: Nu numai că a supraviețuit, dar în pasul următor a și câștigat alegerile, mai puțin…

Viorica Dăncilă: Și eu sper ca să facem același lucru, dincolo de oameni, dincolo de candidați este important ce se întâmplă cu partidul, este important să întărim stânga românească și acest lucru…

Marius Tucă: Ce se poate întâmpla mai rău, a ajuns la 23%, mai jos de aici nu cred că se poate?

Viorica Dăncilă: Eu sper să nu ne menținem la acest procent.

Marius Tucă: Dar ați reușit totuși în 2 ani să înjumătățiți la alegeri, e adevărat europarlamentare, procentele. V-ar bucura o astfel de candidatură? Dumneavoastră să deveniți președinte PSD și Gabi Firea să fie candidatul PSD la prezidențiale?

Viorica Dăncilă: Sigur că m-ar bucura, mi-ar place ca cineva care are șanse, care e apreciat, este cunoscut să candideze la prezidențiale, oricum vreau să mai spun un lucru…

Marius Tucă: După 30 de ani în care puterea a fost la bărbați în PSD.

Viorica Dăncilă: Fie că este o femeie, fie că este un coleg candidat la prezidențiale eu voi fi alături de candidatul nostru și am să solicit ca întreg partidul să fie alături de candidatul nostru.

Marius Tucă: Se schimbă în vreun fel strategia partidului dacă această moțiune de cenzură va duce la căderea guvernului?

Dacă moțiunea de cenzură trece, trecem în opoziție. Am spus că o să candidez, o să candidez și într-o variantă și în cealaltă, dar eu cred, eu cred, că această moțiune nu va trece și am să îmi justific această afirmație

Viorica Dăncilă: Categoric că trebuie să avem schimbări, dar…

Marius Tucă: Cum, în ce sens?

Viorica Dăncilă: Vă dați seama că trecem în opoziție, dacă această moțiune trece.

Marius Tucă: E adevărat, dar în ceea ce vă privește credeți că o să… colegii dumneavoastră ca să folosesc un termen diplomatic, o să vă ia gâtul?

Viorica Dăncilă: Nu am făcut scenarii, încercați să sugerați faptul că în momentul în care moțiunea va trece imediat premierul chiar dacă este candidat va pierde la congres sau nu se va mai bucura de susținerea colegilor de partid. Dacă am spus că o să candidez, o să candidez și într-o variantă și în cealaltă, dar eu cred, eu cred, că această moțiune nu va trece și am să îmi justific această afirmație.

Marius Tucă: Când va fi moțiunea de cenzură? Când va fi depusă?

Viorica Dăncilă: Am înțeles că mâine va fi depusă și sper ca săptămâna viitoare, la începutul săptămânii viitoare să avem și votul pentru că este important să închidem acest subiect.

Marius Tucă: De ce nu o să treacă această moțiune?

Viorica Dăncilă: Pentru că în momentul în care depui o moțiune trebuie să vii cu un proiect politic, trebuie să fi cu o variantă de premier, cu o variantă de guvern, nu depun, vreau să dărâm un guvern, dar nu vin cu nimic în schimb și acest lucru mă face să cred că nu este tratată cu foarte multă seriozitate această alternativă. Că vii și acuzi, vii și jignești nu este loc de o certitudine pentru cetățenii acestei țări, de un proiect politic de ceea ce vor pe viitor cetățenii. Mai mult decât atât am văzut afirmațiile liderului PNL, cei care depun moțiunea, am văzut că programul lor este să taie salariile IT, că de fapt merge pe aceeași politică de austeritate care a fost un eșec nu numai pentru România, ci și la nivel european, deci de aceea cred că această moțiune nu va trece, mai mult decât atât, avem nevoie de stabilitate, vedem ce se întâmplă în jurul nostru, noi trebuie să generăm credibilitate în Europa și nu numai. În momentul în care venim cu  o nouă schimbare de guvern într-o perioadă relativ scurtă, nu cred că acest lucru crește credibilitatea în România sau va vedea în România un pilon de stabilitate în zonă și cred că toate acestea luate la un loc va face ca moțiunea să nu treacă.

Marius Tucă: Îi rog pe colegii mei să pună pe ecran telefoane la care telespectatorii noștri pot suna și de asemenea pot trimite mesaje atât prin sms cât și prin WhatsApp. Spuneți-mi în această cercetare pe care o face în momentul acesta PSD sunt trecute și persoane independente, din afara partidului sau pur și simplu în tabelul la care trebuie să răspundă cei care … ?

Viorica Dăncilă: Deocamdată prima parte a acestei cercetări se referă la lucrurile care efectiv au generat acest vot negativ al populației, lipsa prezenței la vot.

Marius Tucă: Lipsa prezenței la vot, a celor care votau PSD pentru că…

Viorica Dăncilă: La vot pentru PSD sau a celor care au votat în 2016 și pe urmă nu ne-au votat sau au votat împotriva noastră, în primul rând vrem să vedem ce s-a întâmplat pentru a învăța din greșelile pe care le-am făcut că numai așa putem să mergem mai departe, deci vrem o analiză a ceea ce s-a întâmplat, dincolo de ce presupunem noi, de ceea ce v-am spus ca teme principale, poate sunt și alte lucruri pe care trebuie să le avem în vedere.

Pentru candidații PSD la prezidențiale vom face mai multe sondaje. Luăm în calcul și candidați din afara partidului

Marius Tucă: E adevărat, dar și candidații ai PSD pentru prezidențiale.

Viorica Dăncilă: Candidații PSD pentru prezidențiale, vom face mai multe sondaje, nu vom face doar unul singur, luăm în calcul și candidați din afara partidului, vedem cum putem avea un procent cât mai mare astfel încât să mergem cu această încredere în noi că putem câștiga alegerile prezidențiale. Este important să vedem care este profilul candidatului pe care îl vor alegătorii, ca să putem pe urmă să venim cu un alt…

Marius Tucă: Vă dau profilul meu, înalt, tandru și mișto. Nu credeți că o să aibă PSD niciodată așa ceva. Spuneți-mi vă rog, profilul ăsta cum trebuie să fie pentru că nu ați mai câștigat alegeri de pe vremea lui Iliescu. E adevărat Băsescu era de o frumusețe desăvârșită, înalt.

Viorica Dăncilă: Poate o să le câștigăm, probabil o să le câștigăm. Nu mă refer la aspectul fizic, dar eu sunt convinsă…

Marius Tucă: Nu contează?

Viorica Dăncilă: Un om cu carismă dar cred că trebuie altceva…

Marius Tucă: Dar Băsescu a fost de două ori primar al Capitalei și de două ori președinte și arată superb.

Viorica Dăncilă: Nu vreau să discut despre modul cum arată un fost președinte și nimeni altcineva. Eu vreau să subliniez altceva, cred că românii își doresc un om echilibrat, un om care să fie președintele tuturor românilor, un om care să nu împartă românii sau partidele în partidul meu și partidele altora, cred că își doresc un președinte care să fie foarte implicat, un președinte mediator, un președinte care să aibă relații externe foarte bune.

Marius Tucă: Dar nu un președinte jucător.

Viorica Dăncilă: Nu, cred că președinte jucători am avut și cred că românii nu își mai doresc un președinte jucător.

Marius Tucă: Sigur?

Viorica Dăncilă: Sper, vom vedea la alegeri.

Continuă în pagina a 2-a>>>