Mazăre, la „După 20 de ani”: Dacă aveam pe mână banii Elenei Udrea stăteam la putere 30 de ani
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat, la Pro TV, că este „foarte relaxat” în privința candidaturii pentru un nou mandat, că nu mai este „disperat după funcție” după 12 ani de administrație, el arătând totodată că, după scorul în sondaje, nu ar fi prea mult să fie edil și în următorii ani.
Mazăre a explicat, la emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de Pro TV, motivele pentru care a intrat în politică.
„Am intrat în politică pentru că am fost ziarist. E ca la un meci de fotbal, e ușor să comentezi când stai în tribună, că ala a făcut așa, ce-aș fi făcut eu în locul lui. Văzând că ziarist, doar criticând, nu pot să mișc lucrurile, am decis să intru în politică. Am intrat ca deputat, nici de acolo nu puteam să mișc lucrurile și am spus: domn’e, eu cred că, dacă aș fi primar, aș putea să mișc și să fac într-adevăr ceea ce cred. Și așa am ajuns primar. Dar nu vreau să îmbătrânesc ca Iliescu din politică”, a spus Mazăre.
Radu Mazăre a precizat că va candida din nou pentru funcția de primar al Constanței, pe care o deține începând din 2000. El a spus că dacă avea pe mână banii pe care i-a gestionat Elena Udrea nu mai pleca de la putere 30 de ani. Întrebat dacă nu este prea mult, Mazăre a răspuns: „Dacă în toate sondajele am 60-70-70 și ceva la sută, înseamnă că nu e mult. Cu toate că sunt foarte relaxat în privința candidaturii, am și spus-o, vorbind cu constănțenii: dacă vreți să mă mai alegeți, bine, dacă nu, iarăși bine, deci nu mai sunt disperat după funcție după 12 ani de administrație”.
„Chiar cred că am făcut multe lucruri. Probabil că asta generează și scorul ăsta, că nu generează dansurile, fetele, cluburile un scor de 60-70 la sută în alegeri, ci treburile făcute”, a adăugat el.
Întrebat despre această componentă a personalității sale publice, legată de aspectele pe care le-a menționat, Mazăre a răspuns: „Spuneți-i naturalețe. Sunt un tip normal și spun ceea ce cred și mă comport exact cum simt și nu vreau să fiu fățarnic”.
Referitor la averea sa, Radu Mazăre a admis că are peste un milion de euro incluzând proprietăți și acțiuni. El a menționat că face afaceri din 1990, prima fiind un ziar.
Radu Mazăre a mai spus că nu are casă în Brazilia, deși este verificat de ANI în acest sens, dar a precizat că își cumpără două hectare de teren în Madagascar.
„N-am (casă în Brazilia – n.r.). Că vă spuneam, uite, am spus că îmi cumpăr pământ în Madagascar, asta am declarat-o public și chiar mă duc să finalizez actele. Mi-am concesionat acolo, pe malul mării, cam două hectare de teren”, a menționat Mazăre.
Răspunzând unei întrebări, Mazăre a spus că nu-și dorește să fie lider politic la nivel național pentru că ar însemna să-și sacrifice „tot timpul și toată viața”.
„Le-am zis și lui Ponta și lui Antonescu: nu vă speriați de mine, că nu vreau funcții, nu vreau prim-ministru, nu vreau președinte”, a continuat el.
Chestionat dacă s-a gândit vreodată să candideze la primăria București, el a răspuns negativ. „Eu sunt născut în București, dar nu-mi mai place Bucureștiul; nu-mi mai place, îmi place mult mai mult sentimentul de libertate pe care mi-l dă marea”, a explicat primarul Constanței.
Întrebat cine va fi viitorul președinte al României, Radu Mazăre a spus că nu știe. „Eu sper să fie Antonescu, dar, oricine va fi, e mai bun decât Băsescu. Băsescu e distructiv”, a susținut el.