Mediafax Monitorizare: Ponta – 6.022 de cuvinte, Iohannis – 4.004, la dezbaterea de miercuri

Publicat: 13 11. 2014, 20:08

Unul dintre cuvintele folosite frecvent în emisiune a fost „lozincă”, cel care, la prima dezbatere televizată a fost rostit doar o dată, când Victor Ponta a calificat drept „lozincă” afirmația lui Klaus Iohannis potrivit căreia, într-o societatea democratică, fiecare cetățean are dreptul la vot.

În emisiunea de miercuri seară, „lozincă” a fost utilizat în total de 9 ori, de 8 ori de către Victor Ponta. Acesta l-a folosit pentru a-și ataca adversarul, spunând că nu vorbește în lozinci, că românii trebuie să știe că „lozincile domnului Iohannis nu ajută cu nimic” sau pentru a-i transmite că tot ceea ce spune sunt lozinci. Contextele în care a mai apărut cuvântul „lozincă” au mai fost: „spre deosebire de lozincile spuse de domnul Iohannis”, „când vorbești despre lucruri clare și serioase și nu lozinci, îți ajunge timpul”, tratarea acordului de colaborare instituțională într-un mod „lozincard”, „eu, spre deosebire de lozinci, eu am făcut lucruri”.

Iohannis l-a folosit o singură dată, speculând afirmația premierului din seara precedentă, candidatul ACL definindu-se drept cel „care crede că votul nu este o lozincă, ci este un drept și al celor din diaspora”.

Numele președintelui Traian Băsescu a fost invocat tot de 12 ori, ca și la precedenta dezbatere, tot Victor Ponta fiind cel care l-a rostit de 11 ori.

Exceptând invitațiile de respectare a formatului emisiunii, cuvântul „respect” a fost folosit de 3 ori de Victor Ponta și de 12 ori de către Klaus Iohannis. Ponta s-a referit la respectarea părerii contracandidatului său și la respectarea deciziilor judecătorești. Iohannis a folosit acest cuvânt în relație cu respectarea dreptului de vot, a drepturilor în general și a legii.

„Nu știe” a fost utilizat de trei ori de către Ponta și o dată de către Klaus Iohannis. Iohannis a spus: „Contracandidatul meu are calitatea de a vorbi despre orice, oricât, indiferent dacă știe sau nu știe despre ce e vorba”. La rândul său, Ponta l-a acuzat pe Iohannis că „nu știe” valoarea pensiei, legea referitoare la pensii și că nu știe situația referitoare la retrocedări.

Acuzații explicite de minciună a fost lansate de două ori de Ponta și de cinci ori de Iohannis. Ponta și-a acuzat contracandidatul că a mințit de mai multe ori în seara precedentă și i-a spus acestuia că l-au mințit colaboratorii. În cazul lui Iohannis, acesta a reluat acuzația conform căreia Victor Ponta i-a mințit pe pensionari că el le va tăia pensiile, l-a acuzat pe acesta că a mințit în legătură cu retrocedările și i-a spus în repetate rânduri că minte grosolan și în continuu.

Potrivit aceleiași surse, moderatoarea a utilizat 2.620 de cuvinte.

Durata intervențiilor celor doi competitori a fost aproximativ egală, având în vedere formatul strict al emisiunii.