Prima pagină » Știri politice » Meleșcanu sugerează că Băsescu i-a cerut o listă cu foștii ofițeri acoperiți. Care a fost răspunsul șefului SIE

Meleșcanu sugerează că Băsescu i-a cerut o listă cu foștii ofițeri acoperiți. Care a fost răspunsul șefului SIE

Meleșcanu sugerează că Băsescu i-a cerut o listă cu foștii ofițeri acoperiți. Care a fost răspunsul șefului SIE
Șeful SIE Teodor Meleșcanu a fost întrebat dacă președintele Băsescu a cerut o listă a foștilor ofițeri acoperiți, el răspunzând că "au fost diverse discuții legate de această temă" și că a înțeles că președintele e preocupat în legătură cu atribuțiile pe care le are la numirile de membri în Guvern.

Întrebat dacă șeful statului a cerut o listă cu ofițerii acoperiți, Teodor Meleșcanu a răspuns: „Au fost diverse discuții legate de această temă. Am înțeles că este o preocuparte a președintelui în legătură cu obligațiile pe care le are în privința numirii de miniștri și membri ai Guvernului, de a-și da o părere, de a putea să îi refuze”.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă că președintele a cerut, iar SIE nu a răspuns, Meleșcanu a precizat: „Nu, a fost o discuție”.

Referitor la informarea transmisă comisiei SIE din Parlament, prin care se preciza că niciunul dintre candidați, parlamentari sau miniștri, nu este ofițer acoperit, directorul SIE a precizat că a existat o cerere din partea comisiei. A fost „un răspuns din partea noastră, pe baza datelor pe care le avem”, a adăugat Meleșcanu.

Despre afirmația lui Traian Băsescu, că ar putea fi vorba despre „un fost ofițer acoperit”, Teodor Meleșcanu a precizat că nu i se poate face cunoscută identitatea.

Meleșcanu a mai spus că la această listă nu are acces decât un număr foarte mic de persoane, două-trei persoane, pentru că ele constituie secret de stat, potrivit legii.

„Orice deconspirare constituie infracțiune și se poate pedepsi”, a spus Meleșcanu.

„Declarațiile președintelui, din câte am înțeles din precizările dânsului, s-au făcut pe materiale publice, pe discuții, pe alte teme, nu pe dovezi scrise sau pe documente care oricum ar fi avut un caracter care nu permitea folosirea lor în relația cu presa. Dacă a fost bine sau rău, o să vedem în perioada următoare”, a spus Meleșcanu, întrebat dacă declarațiile președintelui au făcut rău pe plan extern.

El a precizat că nu se poate pronunța dacă era vorba de zvonuri, dar „oricum nu erau informații ale SIE”.

„Aceste subiecte nu pot fi făcute publice, din motive legate de legislația în vigoare privind statutul SIE”, a mai precizat Meleșcanu.

Întrebat ce înseamnă această „dublă comandă”, Meleșcanu a spus că această dublă comandă nu poate exista într-un serviciu de informații, pentru că toate serviciile sunt puse sub autoritatea politicului, în societatea democratică.

 

Citește și