Membri din partea PSD în CA demis al TVR: Poate ar trebui desființată instituția prezidențială

Publicat: 13 06. 2012, 22:49
Actualizat: 14 06. 2012, 00:28

 

Cristian Nițulescu și Anne Jugănaru, membri în CA demis al TVR, au declarat referitor la declarația lui Traian Băsescu că Televiziunea Română ar trebui desființată și reînființată pe baze noi că poate și Președinția ar trebui desființată, având în vedere că trimisul șefului statului a ruinat TVR.

Cristian Nițulescu, membru în Consiliul de Administrație demis al TVR, a declarat miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că dacă președintele Traian Băsescu a spus ca Televiziunea Română ar trebui desființată, șeful statului este un „killer”.

„Dacă președintele Băsescu a spus că TVR ar trebui desființată, eu spun că ar trebui desființată instituția președintelui jucător. Dacă președintele României se referă în acest fel la o instituție în care lucrează 3.400 de oameni la care se adaugă familiile lor și câteva mii de colaboratori și familiile lor, înseamnă că acest președinte jucător este un killer care vrea să omoare aproximativ 10.000 de suflete. Dacă e așa, el, la rândul lui, își merită soarta”, a spus Cristian Nițulescu, susținut în CA al TVR de către PSD.

Anne Jugănaru, la rândul său membru din partea PSD în Consiliul de Administrție demis al TVR, a declarat miercuri seara, pentru MEDIAFAX, că o miră faptul că președintele Traian Băsescu a devenit „brusc amnezic” și nu-și amintește că „domnul Alexandru Lăzescu este trimisul domniei sale în fruntea Televiziunii publice”.

„Să fi devenit atât de uituc domnul președinte Băsescu, dânsul care știa tot ce mișcă în această țară, și să fi uitat că mai mulți membri ai CA încă din septembrie – octombrie 2010 au trimis un memoriu Parlamentului României, prin care îi semnalau licitații trucate puse la cale de domnul Lăzescu, concursurile dubioase prin care ieșeau câștigători numai prietenii domnului Lăzescu și politizarea excesivă a televiziunii? Să fi uitat de asemenea domnul președinte Băsescu că i-au fost și dânsului semnalate o serie întreagă de nereguli făcute de același președinte Lăzescu și chiar de către membrii PDL din CA? Eu mă îndoiesc că memoria dânsului dă rateuri atât de grave. Înclin mai degrabă să cred că nu mai știe cum să justifice dezastrul pe care l-au produs oamenii instalați în fruntea unor instituții chiar de către domnia sa”, a spus Anne Jugănaru.

Ea a mai precizat că „jaful” din TVR are un singur autor, pe Alexandru Lăzescu. „Dacă astăzi televiziunea publică e în colaps, toate «meritele» îi revin acestui personaj sinistru numit Alexandru Lăzescu, care minte cu o dezinvoltură halucinantă și care pe ultima sută de metri a mandatului său a reușit chiar o «performanță» uimitoare, pe care însă cu toții sperăm ca instituțiile abilitate ale statului să o descâlcească foarte repede. Domnul Lăzescu a cesionat drepturile de transmisie pentru cele mai importante competiții sportive, achiziționate de TVR pentru telespectatorii săi, pe sume derizorii, prin intermediari, păgubind televiziunea publică cu cel puțin 6 milioane de euro. Sunt dovezi materiale în acest sens, care astăzi au început să iasă la iveală, pentru că acoliții domnului Lăzescu s-au speriat”, a spus Anne Jugănaru, adăugând că românii asistă acum la „o telenovelă jalnică în care hoțul strigă hoții”.

Ea a mai spus că remarcă cu tristețe că „dincolo de jaful pe care l-a produs Alexandru Lăzescu în TVR, dincolo de încălcările repetate ale hotărârilor Consiliului de Administrație și de ‘atalentul’ demonstrat în materie de management, domnul Lăzescu nu a lăsat în urma lui niciun singur proiect care să fi performat, să fi adus ratinguri și satisfacție salariaților sau telespectatorilor. Nu i-a păsat nicio clipă de salariați sau de telespectatori, de destinul televiziunii publice. Trist și jalnic”.

„Cât privește desființarea televiziunii publice, ne întrebăm, poate retoric, dacă nu ar fi cazul și cu Administrația Prezidențială să procedăm la fel și să o reconstruim «pe alte baze», așa cum propune dânsul (Traian Băsescu, n.r.) pentru o instituție care ar fi trebuit să se afle în serviciul public, dar a fost ruinată de trimisul domnului Băsescu acolo”, a încheiat Anne Jugănaru.

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că TVR trebuie desființată și reînființată pe baze noi, el afirmând că acest post de televiziune a ajuns „o afacere” și dând exemplul unei „televiziuni care funcționează” în două camere și este mai dianamică decât postul public.

„TVR trebuie desființată și reînființată pe alte baze. Nu poate funcționa așa. Vezi o televiziune în două camere care funcționează și e mai dinamică decât TVR, și fără datorii. Sigur, nu spune nimeni că nu trebuie să avem o televiziune de stat, dar această televiziune a ajuns o afacere. Iar această realitate v-o poate confirma domnul Lăzescu, că am discutat cu el”, a spus Băsescu, răspunzând unei întrebări.

Șeful statului a menționat că „acolo sunt afaceri de familie”.

„E evident că acolo sunt afaceri de familie, sunt afaceri intertrusturi, o televiziune cu 3.500 de salariați care cumpără atâta producție de pe piață, nu știu ce face cu atâția salariați”, a arătat șeful statului.

De asemenea, el a arătat că nu există decât o singură soluție privind rezolvarea problemei TVR. „Eu cred că aici nu avem decât o singură soluție: desființarea televiziunii, numit un manager de televiziune care să o facă o televiziune publică, care să răspundă unor exigențe date de lege, pentru că e televiziune publică și să aibă și cultură câtă trebuie, să ne transmită și tot Campionatul european de fotbal, chiar dacă nu suntem calificați, dar fotbalul e un spectacol, să ne transmită integral Jocurile Olimpice, pentru că nu văd de ce nu m-aș uita și la cursa de 100 de metri plat unde avem un fenomen – da? – ca și competitor. De ce trebuie să văd numai fracțiuni din Jocurile Olimpice? E complicat. Eu cred că la această instituție, datorită modului cum s-au făcut și contractele comerciale ale Televiziunii Române și contractele cu salariații, ea trebuie desființată și reînființată pe baze noi. Și să rămână această televiziune cu datoriile, cu ce o fi, iar statul dacă apreciază că are nevoie de o televiziune publică să aibă unul, două canale și un canal pentru străinătate în care să mixeze și cultură și informație și cam atât”, a argumentat președintele.

De asemenea, el a afirmat că Guvernul va trebui să depolitizeze TVR, nu să recurgă la „numiri de clientelă, numiri de consilii de administrație”. „Și eu cred că Guvernul va trebui să facă ceva. Nu numiri de clientelă, nu numiri de consilii de administrație, desființată, numit un manager, depolitizată și să avem o soluție publică”, a spus Băsescu.

Totodată, întrebat despre cifra de 280 de milioane de euro, care reprezintă cheltuielile TVR și Radio România pe 2011, potrivit rapoartelor de activitate ale acestora, șeful statului a arătat că aceasta este „enormă și nejustificată”.

Televiziunea Română are datorii acumulate – din 2005 până la sfârșitul lui 2011 – către bugetul de stat în valoare de 272.699.000 lei. Din cauza acestor datorii, pe 22 mai, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat în totalitate conturile operaționale ale Televiziunii Române.

Marți, Consiliul de Administrație al TVR, în frunte cu Alexandru Lăzescu, președintele-director general al Televiziunii Române, a fost demis de Parlament, care a respins raportul de activitate al televiziunii pe anul 2011. În funcția de director general interimar al TVR a fost numit Radu Călin Cristea, susținut de USL.