Mesajul în maghiară al prefectului Jean-Adrian Andrei pentru primarul din Miercurea Ciuc, Robert Raduly
Prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a deschis, marți, ședința lunară a Colegiului prefectural adresându-se participanților în limba maghiară, mesajul fiind pentru primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, căruia i-a cerut să respecte legile României și Constituția pe care a jurat.
Prefectul Jean-Adrian Andrei a deschis ședința lunară a Colegiului Prefectural în limba maghiară, după care a continuat în limba română.
Prefectul a declarat apoi corespondentului MEDIAFAX că prin gestul său a dorit să îi transmită primarului municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, că trebuie să respecte legile țării, în special pe cea fundamentală.
„Intenționat am deschis ședința Colegiului Prefectural de astăzi (marți – n.r.) în limba maghiară, ca să îi transmit primarului Raduly, în limba sa maternă, că trebuie să respecte legile țării și mai ales Constituția pe care a jurat atunci când a fost învestit în funcție”, a afirmat Jean-Adrian Andrei.
Totodată, acesta a spus că vrea să îi reamintească primarului Raduly că citește și scrie foarte bine în limba maghiară întrucât provine dintr-o familie mixtă, în care se vorbește atât în limba română, cât și în cea maghiară.
„În ceea ce-l privește pe prefect și cunoașterea de către acesta a limbii maghiare, vă spun că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, este o instituție unipersonală. Prefectul nu este obligat să cunoască limba maghiară, dar, spre surprinderea primarului Raduly Robert, îl înștiințez că eu chiar știu limba maghiară și îi transmit că și el trebuie să respecte, în calitate de ales local, legile României”, a declarat prefectul județului.
El i-a mai transmis primarului din Miercurea Ciu că drepturile maghiarilor sunt respectate în România.
Un drapel secuiesc de dimensiuni mari a fost arborat, luni, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, de către reprezentanții Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca simbol al dezideratului de obținere a autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc.
Cu această ocazie, primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman (UDMR) – amendat de CNCD pentru impunerea cunoașterii limbii maghiare ca și condiție de ocupare a postului de arhitect-șef al orașului – a spus că în municipiu „cunoașterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie”.
„Trăim într-o lume în care limba maghiară a devenit discriminatorie în Miercurea Ciuc. Astăzi este ziua în care trebuie să spunem clar: cunoașterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie, ci obligatorie în Miercurea Ciuc, începând de la prefect, corespondenții televiziunilor și radiourilor românești, toată lumea care trăiește din impozitele secuilor trebuie să ne cunoască limba, limba noastră maternă”, a afirmat Raduly Robert de pe scena improvizată în apropierea catargului drapelului secuiesc.
În replică, ministrul Apărării, Mircea Dușa, a spus că declarațiile făcute de primarul Raduly Robert Kalman reprezintă „o obrăznicie fără margini”.
„O obrăznicie fără margini a primarului din Miercurea Ciuc. Nu este posibil ca un asemenea discurs să fie adus în dezbatarea publică, un discurs care mi se pare că se auzea doar pe vremea lui Hitler. De altfel, primarul din Miercurea Ciuc, folosind asemenea invective la adresa românilor, dar și a maghiarilor din Harghita, deopotrivă, nu face altceva decât să îi învrăjbească unii împotriva celorlați”, a afirmat Dușa, care este deputat de Harghita.
El a mai spus că va merge la Miercurea Ciuc ca să vadă dacă mai are dreptul să vorbească în limba română sau dacă nu cumva are nevoie de pașaport.
Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, și Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) au fost amendați de CNCD cu câte 600 de lei, după ce au impus condiția cunoașterii limbii maghiare pentru ocuparea unei funcții publice.