Mesajul lui Băsescu pentru Obama: „Sper să vă reîntâlnesc în viitorul apropiat”
Președintele Traian Băsescu l-a felicitat astăzi pe Barack Obama după realegerea în funcția de la Casa Albă, exprimându-și speranța în privința unei întâlniri cu acesta „în viitorul apropiat”.
„Realegerea dumneavoastră survine într-un moment foarte prielnic pentru parteneriatul strategic româno-american”, îi scrie Băsescu lui Obama, asigurându-l că parteneriatul strategic cu Statele Unite și tratatul pentru amplasarea scutului anti-rachetă de la Deveselu au „o importanță fundamentală pentru România”.
„Îmi exprim speranța că voi avea ocazia să vă reîntâlnesc în viitorul apropiat. Anticipând acest moment, reiterez felicitările mele sincere pentru victoria obținută în alegeri și vă urez succes în îndeplinirea mandatului care v-a fost încredințat de poporul american”, își încheie Băsescu scrisoarea de felicitare.
O întâlnire bilaterală Băsescu-Obama nu a avut loc în mandatul trecut al președintelui american, discuțiile celor doi șefi de stat rezumându-se la scurtele momente din cadrul Summiturilor la care au fost invitați. Ultima întâlnire bilaterală la acest nivel a fost cea dintre Traian Băsescu și George Bush, de la Neptun din aprilie 2008, pe finalul mandatului președintelui american.