Prima pagină » Știri politice » Mesajul lui Cioloș cu două săptămâni înainte de alegeri: ”Asta nu e democrație”

Mesajul lui Cioloș cu două săptămâni înainte de alegeri: ”Asta nu e democrație”

Mesajul lui Cioloș cu două săptămâni înainte de alegeri: ''Asta nu e democrație''
Premierul Dacian Cioloș a declarat, vineri, la un eveniment ocazionat de aniversarea CCR, că România are nevoie de o reformă profundă a statului și de o reîmprospătare profundă a clasei politice, de dezbateri profunde, de substanță, din care să rezulte o lege fundamentală adaptată.

„Contextul actual nu este unul ușor. E suficient să ne uităm în jur, la evoluțiile prin care trec statele în cadrul Uniunii Europene și Uniunea ca atare. Pentru a face acest reglaj fin, pentru a asigura pârghiile constituționale necesare aplicării proiectului de țară avem însă nevoie de o schimbare de metodă, o schimbare a modului în care dezbatem temele publice. Faptul că avem puncte de vedere diferite, poziții diferite – este, așa cum spuneam, un element absolut firesc al pluralismului democratic. Dar dezbaterea democratică nu este aceeea în care prevalează punctul de vedere majoritar asupra celui minoritar, în care este punctul meu de vedere sau nimic. Dezbaterea democratică este aceea când ne ascultăm, nu doar auzim, unii pe ceilalți, în care se naște astfel un punct de vedere comun, un punct de vedere îmbogățit cu perspectiva celuilalt”, a declarat premierul, la ședința festivă a Curții Constituționale prilejuită de împlinirea a150 de ani de la adoptarea Constituției din 1866 și a 25 de ani de la adoptarea Constituției din 1991.

Premierul a mai spus că, pentru a ieși din „rolul pasiv”, România trebuie să se pregătească, să aibă capacitatea de a coagula valorile în care crede, viziunea pe care o are, în acțiune.

„Pregătirea presupune o mobilizare generală a societății, a mediului politic în ansamblul său. Avem nevoie de viziune, avem nevoie de un proiect de țară și avem nevoie de pârghiile constituționale necesare punerii lui în aplicare. Vestea bună – pe care țin să o evidențiez pentru că de prea multe ori suntem preocupați de a ne critica unii pe alții peste măsură, prinși într-un negativism neconstructiv – așadar vestea bună este că avem deja o bază foarte solidă.Sistemul democratic al României post-decembriste este, în liniile sale fundamentale, așezat. Dezbaterile, abordările diferite pe care le-am avut și le avem în societate sau în viața politică sunt o expresie firească a pluralismului – ele și-au găsit un răspuns echilibrat prin vocea Curții Constituționale, instituție care a contribuit foarte mult în calitatate sa de garant al ordinii constituționale”, a subliniat prim-ministrul.

El a reamintit de faptul că, în 2018, România va celebra centenarul Marii Uniri.

„O sută de ani au însemnat cicluri dramatice, de la totalitarism către democrație, de la războaie și crize profunde la integrarea în NATO și Uniunea Europeană. Dacă vrem ca România să crească, dacă vrem ca România să se dezvolte, avem nevoie de o reformă profundă a statului. Avem nevoie de o reîmprospătare profundă a clasei politice, de principii pe care noi, ca societate, le asumăm.Acesta este mesajul cu care aș dori să închei – avem nevoie de dezbateri profunde, de substanță, din care să rezulte o lege fundamentală adaptată, care instituțional, să reflecte lecțiile și experiențele democratice pe care le-am parcurs deja ca stat, iar ca substanță, să reflecte consensul real al societății asupra drepturilor și libertăților de care dorim să ne bucurăm și pe care le merităm toți ca cetățeni”, a adăugat premierul.

El a mai spus că România a avut deopotrivă „perioade tulburi și perioade de limpezime, de construcție”.

„Avem datoria de a menține acest parcurs democratic constant. Direcția și echilibrul ni le dă legea fundamentală. România este azi un pol regional de stabilitate, de valori democratice, de creștere economică; ne aflăm într-o perioadă în care, în calitate de membri ai Uniunii Europene, ai NATO, avem cele mai ample garanții de securitate și prosperitate pe care le-am avut vreodată în istorie. Avem cu toții datoria de a continua pe această cale, de a transforma aceste garanții în valoare adăugată concretă pentru statul român și pentru cetățenii săi”, a menționat premierul Cioloș.

Citește și