Cazul fostului ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a scos la iveală cât de pasionați de artă pot fi unii aleși. Procurorii anticorupție au descoperit nu mai puțin de 101 tablouri care i-ar aparține lui Vâlcov, achiziționate prin interpuși. Surse citate de Mediafax au declarat că fostul ministru, actual senator, dorea să-și deschidă o galerie de artă. Problema apare și când ne uităm în declarația de avere a lui Vâlcov. În aceasta, senatorul susținea că are bijuterii și obiecte de artă în valoare de 62.000 lei (14.000 de euro), adică mult sub valoarea celor peste 100 de tablouri descoperite de procurori.
Gândul a analizat toate declarațiile de avere ale senatorilor și deputaților și a descoperit că 70 dintre cei 562 de aleși au declarat, și ei, tablouri și obiecte de artă. Un singur parlamentar a declarat chiar și un lingou de aur: Ana Birchall.
De departe, deputatul PSD Sebastian Ghiță, apropiat al lui Victor Ponta, are cea mai valoroasă colecție de artă. Nu știm ce conține ea, având în vedere că nu sunt declarate concret obiectele, însă Ghiță și-a evaluat-o la, nici mai mult, nici mai puțin, 13 milioane de euro.
VEZI CARE SUNT DEPUTAȚII IUBITORI DE ARTĂ
Deși valorile declarate de aleși par destul de mici, raportat la prețurile operelor consacrate, descoperite la Vâlcov, sunt parlamentari care au declarat un număr mare de tablouri.
„Toată invidia mea pentru gusturile domnului Vâlcov”
De exemplu, senatorul PNL Marius Nicoară susține că are 80 de tablouri, cumpărate și moștenite. În cei peste 22.000 de euro declarați la acest capitol intră „peisaje, compoziții și icoane”. „Sunt un iubitor de artă, am moștenit asta de la mama”, recunoaște senatorul.
Concret, mica avere artistică a senatorului se bazează pe tablouri a unor pictori clujeni, printre care și Florin Țonea, Ioan Sima, Teodor Harșia, Ovidiu Avram și Istvan Kancsura. Comparativ cu Renoir și Picasso, cele pe care DNA le-a descoperit la Darius Vâlcov, aproape nesemnificativ.
„Sunt foarte departe de a avea vreo asemănare cu domnul Vâlcov, mi-ar fi plăcut să am astfel de tablouri cum are domnul Vâlcov, dacă sunt adevărate. Toată invidia mea pentru gusturile sale. Din păcate, eu am doar pictori clujeni mai consacrați sau mai puțin conscrați”, a spus Nicoară, contactat de gândul.
Și-ar fi dorit, în schimb, și un tablou semnat de Nicolae Maniu, cel mai scump pictor român. „Îmi pare rău că nu am avut inspirația să-mi cumpăr, când era mai accesibil la preț, un Maniu. Acum nu mai sunt dispus să dau pentru că criza financiară ne-a afectat destul de temeinic”, a explicat senatorul.
Cele 80 de tablouri declarate au fost fie moștenite de la mama sa, fie cumpărate direct de la pictori. Ca atare, nu-i este teamă de o eventuală verificare a procurorilor anticorupție. „Poate să vină DNA să mă verifice, nu mi-e frică deloc. Sunt obținute prin moștenire de la mama, cumpărate chiar de la pictori…Cred că cel mai scump tablou pe care îl am costă 1.000 și un pic de euro”, a mai spus Nicoară.
Întrebarea pertinentă a fost unde ține cele 80 de tablouri. „Expuse sau la saltea?”, întrebăm noi, curioși. „Expuse pe pereți, în casa mea și în casa copilului”, a afirmat liberalul, ușor amuzat.
Și senatorul liberal Nicolae Vlad Popa susține că are 60 de tablouri, 15 icoane, toate în valoare de aproximativ 20.000 de euro.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, are șase tablouri „în ulei, tempera și tuș”, în valoare de 10.000 de euro, plus „altele fără valoare financiară și artistică deosebită”.
Nici un alt fost ministru de Finanțe nu a putut să stea departe de artă. Deputatul PNL Gheorghe Ialomițianu a declarat și el tablouri în valoare de 37.900 de euro, semnate de artiștii autohtoni Ilie Boca și Vasile Crăiță Mândră.
Cea mai mare sumă declarată la capitolul obiecte de artă este cea de 335.000 de euro și îi aparține senatorului PC Alfred Laurențiu Mihai, ajuns în Parlament în iunie 2014, în urma alegerile parțiale. O galerie adevărată, am putea spune, dacă ne-am orienta după numele artiștilor declarați: Constantin Piliuță, Nicolae Vermont, Ștefan Luchian, Francisc Șirato, Georgeta Grabovschi și chiar Zamfir Dumitrescu, artist, dar și fost deputat.
Ca valoare declarată a operelor de artă deținute, pe locul doi se clasează deputata PNL Carmen Hărău, care susține că are tablouri de aproape 250.000 de euro.
„Când cumperi tablouri timp de 40 de ani, cred că este iubire de artă, nu?”
Aproape de această sumă este și senatorul PNL Cristian Rădulescu. El susține, în declarația sa de avere, că are tablouri care ating suma de 210.000 de euro.
„Pictori români interbelici”, a spus el scurt. „ Ne dați și câteva nume?”, întrebăm noi. „Nu, căutați în dicționar”, ne face el o trimitere.
Ușor iritat de alăturarea cu situația lui Darius Vâlcov, Rădulescu spune totuși că tablourile sunt moștenite, dar și cumpărate timp de 40 de ani.
„Am văzut cazul domnului Vâlcov, eu am în declarația de avere toate tablourile, iar faptul că mă sunați acum mă pune într-o situație de iritare. Marea diferență este că eu le-am declarat”, a explicat senatorul pentru gândul.
Concret, Cristian Rădulescu susține că are câteva zeci de tablouri și se declară iubitor de artă.
„Când cumperi tablouri pe parcursul a 40 de ani, cred că este iubire de artă, nu? Nu simt nevoia să-mi ocolesc sentimentele, doar că e neconfortabil să te sune cineva pe tine, colecționar, în legătură cu ce a stocat ilegal Vâlcov”, a mai spus Rădulescu.
La rândul lui, deputatul PC Damian Florea, a declarat obiecte de artă în valoare de 196.000 de euro.
Nu foarte departe de această sumă este și senatoarea PSD Gabriela Firea, care a declarat obiecte de artă de 110.000 de euro.
VEZI CARE SUNT SENATORII IUBITORI DE ARTĂ